Acasă93Curse de alergare pentru strângere de fonduri destinate proiectului MagiCAMP pentru copii...

Curse de alergare pentru strângere de fonduri destinate proiectului MagiCAMP pentru copii cu cancer şi afecţiuni grave

Asociaţia Magic organizează curse de alergare pentru strângere fonduri destinate proiectului MagiCAMP pentru copii cu cancer şi afecţiuni grave.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Magic transmis, joi, AGERPRES, evenimentele The Color Run România vor avea loc la: Bucureşti – 22 aprilie, Cluj-Napoca – 6 mai, Timişoara – 20 mai, Iaşi – 10 iunie şi Mamaia – 29 iulie. Înscrierile sunt deschise la https://www.thecolorrun.ro/.

The Color Run, cunoscută şi drept ‘Happiest 5k on the Planet’, este o cursă în culori, care celebrează sănătatea, bucuria şi originalitatea.

Evenimentul a debutat în 2011 în Statele Unite ale Americii şi din 2014 are loc şi în România. Anul acesta se împlinesc nouă ani de la primul The Color Run românesc, timp în care peste 200.000 de participanţi s-au bucurat de cea mai colorată cursă de alergare.

Axată mai puţin pe timpii de alergare şi mai mult pe distracţie, The Color Run este o cursă necronometrată, de cinci kilometri, în cadrul căreia miile de participanţi sunt vopsiţi din cap până-n picioare, în culori dintre cele mai vii, la finalul fiecărui kilometru parcurs. După încheierea cursei, distracţia continuă cu pudră colorată.

În cadrul taberelor MagiCAMP, proiectul de debut al Asociaţiei Magic, timp de o săptămână, copiii cu cancer sau alte afecţiuni grave uită de boală: se joacă neîncetat, învaţă lucruri noi, îşi fac prieteni, sunt trataţi şi încurajaţi de medici şi terapeuţi.

Proiectul MagiCAMP a început în vara lui 2014, cu 32 de copii cu diagnostice oncologice, o mână de voluntari şi câţiva sponsori. Între timp, peste 1.600 de copii grav bolnavi s-au bucurat de taberele MagiCAMP şi peste 10.000 beneficiază de celelalte unsprezece proiecte ale Asociaţiei Magic, care le oferă suport social şi emoţional, sprijin financiar sau material, prin implicarea a peste 2.000 de voluntari, zeci de mii de donatori, sute de parteneri şi sponsori.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks