AcasăStiri generaleS-a redeschis DN29 pe sectorul Suceava - limita judeţului Botoşani

S-a redeschis DN29 pe sectorul Suceava – limita judeţului Botoşani

Restricţia de circulaţie pe DN 29 Suceava – limita judeţului Botoşani a fost ridicată vineri dimineaţă, a informat Prefectura Suceava.

Potrivit sursei citate, pe parcursul nopţii trecute, două autofreze şi trei ATB-uri din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Suceava au fost concentrate în zona DN2 Romaneşti – Siret, urmând ca în cursul zilei să se acţioneze şi pe DN 17A Rădăuţi – Ratoş şi DN 2K Solca – Milişăuţi.

Pe şoseaua de ocolire a municipiului Suceava a mai rămas o singură porţiune cu o lungime de circa 200 m pe care se asigură circulaţia pe un singur fir, în rest traficul se desfăşoară normal.

În zona de responsabilitate a SDN Câmpulung Moldovenesc s-a acţionat pe parcursul nopţii, pe toate sectoarele de drum din administrare, în vederea menţinerii fluenţei circulaţiei cu 13 utilaje dotate cu lamă şi răspânditor, fiind consumate 72 tone sare.

Pe drumurile naţionale din zona de munte a judeţului se circulă în condiţii de iarnă pe un carosabil umed.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks