Acasă93Timiş: Circulaţie îngreunată pe ruta Remetea Mare-Cenad, din cauza protestului agricultorilor

Timiş: Circulaţie îngreunată pe ruta Remetea Mare-Cenad, din cauza protestului agricultorilor

Poliţia Timiş a anunţat, vineri, că 15 echipaje de la Poliţia Rutieră asigură fluidizarea traficului în intervalul orar 12,00-15,00, între Remetea Mare şi Vama Cenad, ca urmare a protestului fermierilor, care constă într-un marş organizat format din tractoare agricole, camioane şi autoturisme.

Poliţia le-a recomandat şoferilor să evite acest traseu, în intervalul orar comunicat.

‘Obiectivul manifestării îl reprezintă deplasarea pe drumul public cu viteza redusă, pe drumuri judeţene şi naţionale către sensurile giratorii amplasate la conjuncţia cu bretelele de coborâre de pe autostrada A1, respectiv coborâre Giarmata Mare intersecţie cu DJ 691, coborâre Remetea Mare intersecţie cu DN 6 şi coborâre Topolovăţul Mare intersecţie cu DJ 57 şi DN6 către vama Cenad’, a transmis Poliţia Timiş.

La Vama Cenad se află, vineri după-amiază, aproape 100 de fermieri care protestează faţă de fluctuaţiile mari de preţuri la produsele pe care le-au achiziţionat pentru realizarea producţiei din acest an, respectiv fitosanitare şi îngrăşăminte, dar şi faţă de faptul că piaţa internă a cerealelor a fost afectată de faptul că din Ucraina au intrat în ţară cantităţi foarte mari de produse agricole care nu răspund calitativ cerinţelor pe care agricultorii români sunt obligaţi să le respecte, în spaţiul UE. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks