Preoţi, monahi, seminarişti şi credincioşi din Capitală şi din judeţul Ilfov au participat, sâmbătă, la Pelerinajul de Florii, organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim.
Pelerinajul a început de la Mănăstirea Radu Vodă, la ora 16,15, şi s-a desfăşurat pe traseul: bulevardul Mărăşeşti – bulevardul Dimitrie Cantemir – strada Bibescu Vodă – strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou) – strada Principatele Unite – strada Ienăchiţă Văcărescu – strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la Biserica Sfânta Ecaterina) – strada Bibescu Vodă – Colina Bucuriei.
Pelerinajul s-a încheiat la Catedrala Patriarhală, în jurul orei 17,45, unde pelerinii au fost fi întâmpinaţi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
La Mănăstirea Radu Vodă, a avut loc sfinţirea ramurilor de salcie, care au fost oferite credincioşilor prezenţi, slujba fiind oficiată de Episcopul vicar patriarhal Vaarlam Ploieşteanul.
La Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou procesiunea a fost întâmpinată de preoţii şi credincioşii de la această biserică; la Biserica Sfânta Ecaterina – de preoţii profesori şi studenţii de la Facultatea de Teologie ‘Justinian Patriarhul’ din Bucureşti; la Catedrala Patriarhală – de Patriarhul BOR, care a sfinţit icoana praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, a rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor şi a adresat un cuvânt de învăţătură.
Patriarhul Daniel a afirmat că sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim în care s-a intrat odată cu vecernia din după amiaza zilei de sâmbătă este o sărbătoare frumoasă şi plină de înţelesuri duhovniceşti.
‘Frumuseţea ei se vede mai ales atunci când se organizează în ajunul sărbătorii în Sâmbătă lui Lazăr Pelerinajul de Florii. (…) Sunt foarte multe şi profunde înţelesurile Pelerinajului de Flori. În primul rând Pelerinajul de Florii este o prevestire a Sfintelor Paşti şi mărturisirea lui Isus biruitorul morţi. În al doilea rând Pelerinajul de Florii este procesiune în comuniune şi adunarea în mişcare. Pentru că este procesiune sau înaintare. De la o biserică se începe pelerinajul de Florii şi la o biserică se încheie. Pelerinajul de Florii în al treilea rând este binecuvântare pentru cetate şi un simbol al prieteniei oamenilor cu Hristos pentru că Hristos Domnul a înviat pe prietenul său Lazăr Betania care murise cu patru zile înainte. În al patrulea rând Pelerinajul de Florii ne arată că florile credinţei şi luminile virtuţilor adunate în suflet prin post, prin rugăciune, prin pocăinţă, prin spovedanie şi împărtăşire mai deasă în timpul postului Sfintelor Paşti aceste lumini de flori din suflet simbolizate prin ramuri de finicul şi de salcie sunt oferite lu Hristos ca semn al iubirii noastre ca răspuns la iubirea lui. În al cincilea rând Pelerinajul de Florii ne ajută să ne gândim la sensul ultim al vieţii noastre. Trecerea prin cetate de la o biserică la o altă biserică este trecerea credinciosului spre cetatea cerească netrecătoare, spre Ierusalimul ceresc….’, a susţinut Patriarhul.
Patriarhul Daniel a spus că Pelerinajul de Florii înseamnă trecere la fel ca şi cuvântul Paşte.
‘Acest pelerinaj ne spune că şi cuvântul Paşte care înseamnă trecere. Ne spune că suntem trecători, călători pe acest pământ după cum precizează Sfântul Apostol Pavel zicând ‘noi nu avem cetate stătătoare aici pe pământ ci căutăm cetatea care va să fie’, adică cetatea cerească’, a afirmat patriarhul.