Un număr de 1.390 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.
La ATI sunt trataţi 137 de pacienţi, dintre care 110 nu sunt vaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 145 sunt minori, 144 fiind internaţi în secţii şi unul în ATI.
În săptămâna 3 – 9 aprilie, au fost raportate de către INSP 44 de decese la pacienţi cu COVID: 22 de bărbaţi şi 22 de femei.
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40 – 49 de ani, două la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, două la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, 18 la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi 21 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 43 dintre pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, unul era fără comorbidităţi şi 16 dintre aceştia erau vaccinaţi anti-COVID.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.961 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.