AcasăStiri generalePMB: Un nou târg de adopţii de câini şi pisici, pe 29...

PMB: Un nou târg de adopţii de câini şi pisici, pe 29 aprilie, la Arena Naţională

Un nou târg de adopţii de câini şi pisici va avea loc pe 29 aprilie, la Arena Naţională, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) transmis, luni, AGERPRES.

Reprezentanţii Municipalităţii au precizat că târgul va avea loc în zona exterioară a Arenei Naţionale (intrarea dinspre strada Maior Coravu, în partea dreaptă), în intervalul orar 10,00 – 18,00, unde vor fi 50 de căţei (adulţi şi pui). Totodată, vor fi propuse spre adopţie şi 15 pisici, prin grija Asociaţiei TNR Capturare Sterilizare Eliberare.

Toate patrupedele care vor participa la târg sunt sănătoase, deparazitate, vaccinate şi, acolo unde vârsta o permite, sterilizate. Adopţiile sunt gratuite.

Adopţii de căţei se pot face şi direct din centrele Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA): cel de pe Drumul Lunca Jariştei 47, Sector 3, ASPA Bragadiru, situat pe strada Gospodărie Agrozootehnică, Bragadiru, judeţ Ilfov; ASPA Mihăileşti, de pe strada Complexului 2A, Mihăileşti, judeţ Giurgiu.

Programul centrelor de adopţii este de marţi până sâmbătă, în intervalul orar 10,00 – 16,00.

Un număr de 17 căţei au fost adoptaţi la târgul ASPA de pe 8 aprilie, din Parcul Circului. Opt pui de aproximativ 3-4 luni şi nouă căţei cu vârste cuprinse între 6 luni şi 2 ani şi-au schimbat viaţa de sâmbătă.

Un număr de 40 de căţei au fost propuşi spre adopţie la acest târg.

Evenimentul s-a bucurat şi de participarea actorilor George Mihăiţă, directorul Teatrul de Comedie, Cătălin Frăsinescu, Aurel Sandu şi Cristi Neacşu, de la Teatru ‘Stela Popescu’, iubitori de animale.

Ca de fiecare dată, la târg au dat o mână de ajutor şi voluntarii PROEDUS. De asemenea, târgul s-a bucurat de sprijinul sponsorilor, datorită cărora căţeii au plecat la noile lor case cu cadouri.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks