Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat, marţi, capturarea a doi din cei trei membri ai familiei de urşi, o ursoaică şi un pui, care vizitau des în ultima perioadă zona Platoului Corneşti şi a Grădinii Zoologice, frecventate intens de localnici şi turişti.
‘Am reuşit capturarea a doi dintre cei trei membri ai familiei de urşi care frecventau zona Platoului Corneşti şi a Grădinii Zoologice în timpul nopţii. Ursoaica mamă şi un pui au fost capturaţi cu ajutorul echipei de vânătoare Cocoşul şi al echipei de intervenţie şi au fost relocaţi într-un loc sigur pentru toată lumea. În zilele următoare sperăm că şi cel de-al treilea urs va fi capturat. Vă rugăm să continuaţi să fiţi atenţi şi să nu folosiţi pista de alergare de pe Platou, mai ales după lăsarea întunericului. Totodată, dacă observaţi alte exemplare în aceste zone, vă rugăm să sunaţi la 112’, a precizat primarul Soos Zoltan, pe Facebook.
În ultima perioadă, trei urşi – o ursoaică şi doi pui în vârstă de circa doi ani – au fost semnalaţi în zona Platoului Corneşti, în zona de promenadă şi de alergare, fiind surprinşi de camerele de supraveghere de câteva ori şi în incinta Grădinii Zoologice, în apropierea padocurilor cu animale, fără a provoca pagube.
În luna martie, Primăria Târgu Mureş a atenţionat populaţia asupra apariţiei celui de-al patrulea urs în zona Platoului Corneşti şi a Grădinii Zoologice, recomandând evitarea seara şi noaptea a pistei de alergare. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)