Directorul general pentru Protecţie Civilă din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), colonelul Marius Dogeanu, a participat, marţi, alături de ambasadorul României în Muntenegru, la ceremonia de transmitere a trei containere pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă achiziţionate cu sprijinul financiar al României pentru Departamentul de Protecţie şi Salvare din cadrul Ministerului muntenegrean al Afacerilor Interne.
‘În cadrul întâlnirii, oficialul român (…) şi-a exprimat deschiderea pentru continuarea cooperării bilaterale în domeniul protecţiei civile prin organizarea unor noi schimburi de bune practici şi transfer de experienţă în perioada următoare’, se arată într-o postare pe Facebook a DSU.
Ambasadorul României la Podgoriţa, Viorel Ardeleanu, a menţionat relaţiile de bună colaborare stabilite de-a lungul timpului, evidenţiind importanţa asistenţei oferite de RoAID/MAE pentru întărirea capacităţilor de răspuns ale părţii muntenegrene la situaţii de urgenţă.
Directorul general interimar al Departamentului de Protecţie şi Salvare din Muntenegru, Miodrag Besovic, a arătat că, datorită finanţării acordate de către România, au fost recepţionate trei containere speciale, care urmează a fi folosite pentru depozitarea diferitelor echipamente pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi pentru adăpostirea populaţiei în caz de urgenţe civile.
Echipamentele pentru situaţii de urgenţă au fost achiziţionate din donaţia oferită de RoAID/MAE în cadrul proiectului ‘Asistenţă şi transfer de expertiză în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă’.