Şeful Statului Major al Apărării (SMAp), Daniel Petrescu, a afirmat, miercuri, că orizontul de timp privind achiziţionarea de aeronave F-35 pentru Forţele Aeriene Române este după 2030, iar informaţiile legate de preţ vor fi discutate în momentul în care va fi primit un răspuns din partea SUA.
Daniel Petrescu a susţinut o conferinţă de presă alături de preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Robert Bauer.
‘Ştim că durează o perioadă îndelungată până la operaţionalizarea unei astfel de capabilităţi. Ceea ce ne propunem noi este să începem acum şi în perspectiva anilor 2030, atunci când avioanele F-16 pe care le avem în dotare îşi vor epuiza resursa, să putem să trecem la noul tip de avion. Despre preţ, disponibilitate şi aşa mai departe vom discuta în momentul în care vom avea răspunsul de la partea americană privind preţul şi disponibilitatea’, a arătat Petrescu.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au aprobat, marţi, Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a cincea.
‘Decizia CSAT de ieri este o veste extraordinară şi pentru Forţele Aeriene, dar şi pentru întreaga armată a României. (…) Asta înseamnă că practic am obţinut aprobarea membrilor CSAT-ului asupra modului în care urmează să derulăm acest proces de înzestrare cu avioane F-35 şi faptul că avem o opţiune fermă pentru dotarea forţelor aeriene cu avioane de generaţia a cincea, F-35. Urmează procesul de achiziţie. Va urma să trimitem Statelor Unite o scrisoare – Letter of Request- privind preţul şi disponibilitatea acestor aeronave, să fundamentăm documentele de achiziţie, să cerem a probarea Parlamentului, după care să realizăm contractul. Avem experienţa capacităţii operaţionale a primei escadrile F-16’, a explicat şeful SMAp.