Tribunalul Buzău a respins propunerea de arestare preventivă faţă de medicul Viorel Romeo Chioaşcă, reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită după un flagrant organizat de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Buzău, bănuitul fiind plasat în arest la domiciliu.
Potrivit magistraţilor Tribunalului Buzău, medicul îşi va petrecere următoarele 30 de zile în arest la domiciliu.
‘Respinge propunerea de luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul CHIOAŞCĂ VIOREL ROMEO, formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. În baza art.227 al.2 C.pr.pen. cu referire la art.218 C.pr.pen., ia faţă de inculpatul CHIOAŞCĂ VIOREL ROMEO, măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.04.2023 şi până la data de 11.05.2023, perioadă în care inculpatul nu are voie să părăsească imobilul din municipiul Buzău fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare’, se menţionează în soluţia luată de către magistraţii Tribunalului Buzău.
Înainte de a fi prezentat magistraţilor în vederea analizării propunerii de arestare preventivă, după ce a părăsit Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, medicul ORL a refuzat să facă declaraţii, în schimb avocatul apărării a precizat că, în faţa procurorilor, clientul său şi-a rezervat dreptul la tăcere.
‘Momentan nu vă pot da nicio informaţie exactă, nu ştim dacă se va face propunere de arestare preventivă. Deocamdată este sub imperiul măsurii reţinerii. Momentan şi-a rezervat dreptul la tăcere. Probabil dacă se va ajunge în faţa unui magistrat, va da o declaraţie. Sunt prezentate probele, fiecare parte are dreptul să-şi prezinte probele şi apărările. Deocamdată nu putem da la această oră informaţii pentru că nici noi nu avem foarte multe informaţi. Este o fază incipientă. Valoarea mitei presupuse, 1.500 de lei? Parcă da, exact. Este o chestiune incertă, va rămâne de stabilit’, a declarat avocatul apărării, Eugen Dinu.
Surse judiciare au declarat anterior miercuri, pentru AGERPRES, că flagrantul ar fi fost organizat după ce medicul i-ar fi solicitat unui copil 1.500 de lei pentru o operaţie. Mama minorului a decis să solicite sprijin autorităţilor, iar medicul a fost prins în timp ce primea banii în cabinetul său, au precizat sursele menţionate. AGERPRES / (A – autor: Florin Zafiu, editor: Marius Frăţilă)