Muzeul de Artă din Tulcea găzduieşte, începând de miercuri, expoziţia de pictură ‘Fantasmele memoriei’, semnată de Traian Tsamuris, cele 45 de lucrări ale artistului brăilean urmând să poată fi vizitate până la sfârşitul lunii viitoare.
Potrivit muzeografului Petre Teodorescu din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ‘Gavrilă Simion’ (ICEM), ideea organizării acestei expoziţii a apărut în timpul ultimilor doi ani, perioadă în care artistul brăilean a participat la bienalele organizate de instituţia de artă din Tulcea.
‘Sperăm că publicul va fi captivat de expresivitatea şi de diversitatea lucrărilor prezentate şi că va avea timp să exploreze fiecare lucrare. (…) La finele anului trecut, artistul ne-a propus o colaborare căreia i-am dat curs prin acest eveniment’, a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful Petre Teodorescu.
La rândul său, artistul brăilean a menţionat că toate lucrările sunt inspirate din realitate, iar substantivul ‘fantasme’ din titlul evenimentului a fost adus în prim-plan pentru a nu speria publicul.
‘Este vorba de reprezentarea unei arhitecturi extraordinare din urbea brăileană, Palatul Lyra, vorbim şi de povestea din spate, care au fiost eforturile unor oameni şi a unei întregi societăţi. Faptul că acest palat este prea puţin pus în valoare face ca efortul acela să fie ridiculizat. Este şi o trimitere către actul de justiţie, de generaţii care au trecut pe lângă Palatul Lyra (…), în timp ce noi ne luptăm cu legile Justiţiei’, a afirmat Traian Tsamuris referindu-se la lucrarea ‘Trap brăilean – Palatul Lyra’.
El a precizat că lucrările expuse la Muzeul de Artă sunt inspirate din fapte istorice.
‘Indiferent că este vorba de un oraş dunărean sau de alte oraşe din ţară, sunt realităţi pe care trebuie să le avem în vedere şi să încercăm să nu uităm că trecutul cumva se împleteşte cu realitatea şi va fi o proiecţie în viitor, aşa cum sunt toate vălurile acestea ale realităţii care ne fac să trecem dintr-un plan în altul. În gândirea mea, aceste văluri cumva se întrepătrund şi creează compoziţia picturii’, a conchis pictorul Traian Tsamuris.
Artistul brăilean a atras atenţia asupra faptul că toate înscrisurile din lucrările de pe simeze au semnificaţie istorică.
Născut în anul 1979, Traian Tsamuris a absolvit Facultatea de Arte Decorative şi Design a Academiei de Arte din Bucureşti, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar până în prezent a avut numeroase expoziţii în ţară şi străinătate şi a câştigat mai multe premii la concursurile naţionale. AGERPRES / (A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)