Subsecretarul general pentru Operaţiuni de Pace, Jean-Pierre Lacroix, a transmis mulţumiri României pentru sprijinul solid şi de lungă durată acordat Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii, precum şi pentru serviciul şi sacrificiul militarilor şi poliţiştilor săi dislocaţi în întreaga lume sub drapelul ONU, informează joi Ministerul român al Apărării.
Într-un comunicat transmis joi AGERPRES, MApN precizează că Departamentul de comunicare globală al ONU (UN Department of Global Communications) desfăşoară o campanie intitulată ‘UN Peacekeeping – Service and Sacrifice’ (Misiunile ONU de menţinere a păcii – serviciu şi sacrificiu) prin care Naţiunile Unite transmit mulţumiri fiecăruia dintre statele contributoare cu trupe la misiunile de pace executate sub egida acestei organizaţii, în ordinea descrescătoare a contribuţiei din prezent.
Conform sursei citate, se împlinesc, în 2023, 75 de ani de la înfiinţarea ONU pentru menţinerea păcii. Din 1948, peste două milioane de bărbaţi şi femei au servit în 71 de misiuni de menţinere a păcii, dintre care 12 sunt încă active în prezent, făcând o diferenţă tangibilă în vieţile a milioane de oameni prinşi în conflicte.
România a desfăşurat pentru prima dată observatori militari în anul 1991, în cadrul Misiunii ONU de observare în Irak şi Kuweit (UNIKOM). De atunci, a contribuit cu personal militar şi de poliţie la 25 de operaţiuni de menţinere a păcii ale ONU în Africa, pe continentele americane, în Asia şi Europa.
În prezent, România este al 70-lea cel mai mare contributor la misiunile de menţinere a păcii ale ONU, cu 54 de militari în uniformă, inclusiv 17 femei, dislocaţi în şapte misiuni aflate în desfăşurare.
Cea mai mare contribuţie a României, la acest moment, este în cadrul Misiunii ONU pentru Stabilizarea Republicii Democratice Congo (MONUSCO), unde acţionează 23 de militari români, bărbaţi şi femei. De asemenea, România are detaşaţi militari în misiunile ONU de menţinere a păcii din Republica Centrafricană, Cipru, India-Pakistan, Kosovo, Mali şi Sudanul de Sud.
România a contribuit la consolidarea capacităţilor personalului multinaţional în uniformă şi civil care participă la operaţiunile de pace ale ONU inclusiv prin furnizarea de formare specializată în domeniul poliţiei şi al protecţiei apropiate. În plus, începând din 2016, România sprijină activitatea coordonatorului special pentru îmbunătăţirea răspunsului ONU la exploatarea şi abuzul sexual, contribuind cu un consilier juridic militar.
‘Dislocările de efective ale României în întreaga lume, de-a lungul anilor, au demonstrat angajamentul său de a ajuta ONU să medieze soluţii paşnice durabile la conflicte. De asemenea, sunt recunoscător României pentru promovarea participării femeilor în operaţiunile de menţinere a păcii, inclusiv în roluri de luptă, şi pentru că a furnizat capacităţi critice de transport aerian pentru MINUSMA, pentru a răspunde nevoilor de pe teren. ONU nu va uita niciodată sacrificiul celor şapte membri români ai forţelor de menţinere a păcii care şi-au pierdut viaţa în timp ce serveau sub drapelul ONU’, a declarat Lacroix, potrivit comunicatului MApN.