AcasăStiri generalePremii Speciale la Gala Premiilor Gopo pentru monteurii Melania Oproiu, Nita Chivulescu...

Premii Speciale la Gala Premiilor Gopo pentru monteurii Melania Oproiu, Nita Chivulescu şi Mircea Ciocâltei

Monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu şi Mircea Ciocâltei vor primi premii speciale la cea de-a XVII-a ediţie a Premiilor Gopo.

‘Profesionişti pasionaţi, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producţii de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu şi Mircea Ciocâltei vor fi omagiaţi la cea de-a XVII-a ediţie a Premiilor Gopo. Contribuţia lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentului ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Naţional ‘I. L. Caragiale’ din Bucureşti’, informează un comunicat al organizatorilor transmis miercuri AGERPRES.

Cei trei şi-au început cariera în industria cinematografică la Studiourile Buftea, ca asistenţi de montaj sub îndrumarea Yolandei Mîntulescu.

Una dintre cele mai apreciate monteuze din România, Melania Oproiu şi-a dedicat peste patru decenii din viaţă filmului românesc. S-a născut în august 1952, la Ploieşti, şi este absolventă a Colegiului Naţional ‘Mihai Viteazul’. Debutează pe genericul filmului ‘Casa dintre câmpuri’ (regia Alexandru Tatos, 1979). Au urmat ‘Saltimbancii’ (regia Elisabeta Bostan, 1981), ‘Sfârşitul nopţii’ (regia Mircea Veroiu, 1982) şi ‘Bocet vesel’ (regia Mircea Moldovan, 1983).

A făcut parte din echipa de montaj a unor filme precum ‘Nişte băieţi grozavi’ (regia Cornel Diaconu, 1987), ‘Rezervă la start’ (regia Anghel Mora, 1987), ‘De ce are vulpea coadă’ (regia Cornel Diaconu, 1988), ‘Fără lumini de poziţie’ (regia Mihnea Columbeanu, 1988). După 1989, montează filmele lui Mircea Daneliuc ‘Patul conjugal’ (1992), ‘Această lehamite’ (1993) şi ‘Senatorul melcilor’ (1994) şi filme regizate de Sergiu Nicolaescu precum ‘Punctul Zero’ (1995) şi ‘Triunghiul Morţii’ (1998).

După anii 2000, din filmografia Melaniei Oproiu fac parte ‘Binecuvântată fii, închisoare’ (regia Nicolae Mărgineanu, 2002), ‘Maria’ (regia Peter Călin Netzer, 2002), Examen’ (regia Titus Muntean, 2003) şi ‘Tandreţea lăcustelor’ (regia Dan Necşulea, 2003). Din 2004 lucrează îndeaproape cu regizorul Radu Gabrea la peste 10 de filme, printre care ‘Cocoşul decapitat’ (2006), ‘Mănuşi roşii’ (2009) sau ‘Lindenfeld, o poveste de dragoste’ (2013).

Născută în Bucureşti, pe 8 mai 1953, Nita Chivulescu debutează ca monteuză cu ‘Pădureanca’, regizat de Nicolae Mărgineanu, în 1986. Colaborarea cu Nicolae Mărgineanu avea să continue cu ‘Flăcări pe comori’ (1987), ‘Un bulgăre de humă’ (1989), ‘Undeva, în Est’ (1990), ‘Priveşte înainte cu mânie’ (1992). Colaborează cu regizorul Şerban Marinescu pentru filmele ‘Cei care plătesc cu viaţa’ (1989) sau ‘Cel mai iubit dintre pământeni’ (1992), iar cu Sergiu Nicolaescu pentru ‘Oglinda – Începutul adevărului’ (1993) şi ‘Orient Express’ (2003).

Montează documentarele regizate de Stere Gulea şi Vivi Drăgan Vasile ‘Te iubesc, Libertate!’ (1990) şi ‘Piaţa Universităţii – România’ (1991). În anii 2000, a făcut parte din echipele unor producţii emblematice precum ‘Marfa şi banii’ (regia Cristi Puiu, 2001), ‘Occident’ (regia Cristian Mungiu, 2002), ‘Niki Ardelean, colonel în rezervă’ (regia Lucian Pintilie, 2003). Continuă colaborarea cu Cristian Mungiu pentru ‘Zapping’ (2000), ‘Nici o întâmplare’ (2000) şi ‘Corul pompierilor’ (2000) şi cu Mircea Daneliuc pentru ‘Legiunea Străină’ (2007).

În 2012, primeşte Premiul pentru Montaj de la Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) pentru filmul ‘Despre oameni şi Melci’, în regia lui Tudor Giurgiu.

Mircea Ciocâltei s-a remarcat pentru montajul unor filme precum ‘Semnul şarpelui’ (regia Mircea Veroiu, 1981), ‘Ochi de urs’ (regia Stere Gulea, 1982), ‘Moromeţii’ (regia Stere Gulea, 1986), ‘Vulcanul stins’ (regia George Cornea, 1987), pentru care a obţinut din partea Uniunii Cineaştilor din România Premiul pentru Montaj în 1987. În 1997 face parte din echipa comediei româno-franceze care a obţinut multiple premii ‘Asfalt tango’, în regia lui Nae Caranfil. În anii 2000 se dedică montării documentarelor ‘Memoria de piatră’ (regia Iosif Demian, 2010) şi a documentarului istoric ‘Descriptio Moldaviae’ (regia Stelian Tănase, 2007).

A fost un colaborator constant al regizorului Mircea Veroiu. După absolvirea facultăţii este cooptat în învăţământul universitar, devenind pe rând preparator, asistent, lector, conferenţiar şi profesor universitar (din 2008) la Facultatea de Film din cadrul UNATC din Bucureşti, predând cursul ‘Montaj de film’. De-a lungul celor peste patru decenii de activitate în industria cinematografică autohtonă a editat peste 200 de filme realizate în cadrul Centrului de producţie cinematografică Bucureşti şi peste 400 de spoturi publicitare.

Gala Premiilor Gopo 2023 va fi transmisă în direct pe VOYO, TIFF Unlimited şi premiilegopo.ro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks