Doi cetăţeni bulgari au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de migranţi, după ce au fost depistaţi transportând cu un microbuz, pe raza municipiului Feteşti, 30 de cetăţeni afgani, informează, miercuri, IPJ Ialomiţa.
Poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Ialomiţa din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au depistat în trafic, marţi, pe raza municipiului Feteşti, un microbuz condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 28 de ani, care era însoţit de un conaţional în vârstă de 29 de ani.
‘În urma controlului efectuat de către poliţişti asupra mijlocului de transport, în interior au fost depistate 30 de persoane, cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani. Având în vedere că persoanele depistate nu au putut face dovada intrării legale pe teritoriul României şi nu au putut prezenta documente de şedere legală, au fost conduse la sediul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Feteşti. În urma verificărilor a reieşit că sunt cetăţeni de naţionalitate afgană, care au declarat că au tranzitat frontiera pedestru, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen’, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Ialomiţa.
Poliţiştii au dispus marţi măsura reţinerii cetăţenilor bulgari pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile au fost prezentaţi instanţei, care a dispus arestarea pentru 30 de zile a acestora.
Cei în cauză au fost încarceraţi la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa.
Poliţiştii de la Transporturi au efectuat urmărirea penală sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi au colaborat în acest caz cu reprezentaţii Gărzii de Coastă şi ai Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, în vederea repatrierii afganilor.