AcasăPoliticaChirieac: Dacă mâine Ucraina ar fi admisă în NATO, tot mâine NATO,...

Chirieac: Dacă mâine Ucraina ar fi admisă în NATO, tot mâine NATO, deci şi România, intră în război cu Rusia

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit la Antena 3 CNN despre decizia luată de liderii grupului Ramstein, format din 54 de țări, aceea ca Ucraina să intre în  NATO, scrie dcnews.ro.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri (21 aprilie) că toți aliații NATO au convenit că Ucraina distrusă de război va deveni, în cele din urmă, membră a NATO, dar obiectivul principal acum a fost să se asigure că Ucraina prevalează împotriva Rusiei. Bogdan Chirieac a spus că pentru a deveni membru al alianței, un stat trebuie să îndeplinească o serie de criterii.

„Pentru a fi membru NATO trebuie să îndeplinești anumite criterii. Unul dintre criterii, foarte important, este să nu ai probleme teritoriale cu vecinii. Deci, ne aducem aminte că în 1997 înaintea Summitului NATO de la Madrid, România a fost susținută de toate statele europene și atunci s-a opus fostul Președinte American Bill Clinton. Asta a fost problema.

Deci una dintre problemele principale era să nu mai ai litigii teritoriale cu vecinii și atunci România semnase tratatul cu Ungaria și tratatul cu Ucraina consfințind efectele Pactului Ribbentrop-Molotov din 1940. Și nu numai. Trebuie să ai stat de drept, sunt foarte multe criterii și multe dintre ele se suprapun cu criteriile de admitere a unui stat în Uniunea Europeană.

Acum, probabil că declarația politică este menită să ajute Ucraina și să avertizeze serios Rusia pentru atrocitățile pe care le comite în Ucraina, dar practic nu văd cum s-ar putea face acest lucru. Probabil că se referă la faptul că Ucraina, după încetarea războiului, după semnarea unui acord de pace, ar putea să între în NATO, pentru că dacă mâine ar fi admisă Ucraina în NATO, tot mâine NATO intră în război cu Rusia.”, a declarat Bogdan Chirieac, la Antena 3 CNN.

Lideri occidentali din domeniul apărării se vor reuni vineri la baza aeriană americană din Ramstein (Germania) pentru a discuta despre noi modalităţi de sprijinire a Ucrainei în faţa agresiunii Rusiei, relatează dpa, conform Agerpres.

Secretarul american al apărării Lloyd Austin, care a convocat reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, urma să rostească un discurs în deschidere întâlnirii la ora locală 10:00 (08.00 GMT), a precizat Pentagonul.

La fel ca la cele trei reuniuni precedente, cu participare fizică, la Ramstein, sunt aşteptaţi să asiste şi reprezentanţi ai unor state din afara NATO. În total, apr0oximativ 50 de naţiuni ar urma să participe la această nouă reuniune.

Danemarca şi Ţările de Jos şi-au anunţat în ajun intenţia de a dona Ucrainei 14 tancuri de luptă Leopard 2A4, alăturându-se astfel ţărilor care au promis să livreze Kievului diferite modele de Leopard.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a continuat să facă apel la aliaţi pentru accelerarea trimiterii mai multor arme. Kievul este în mare măsură dependent de sprijinul occidental în materie de echipamente militare.

De asemenea, şeful statului ucrainean face presiuni pentru ca Ucraina să fie admisă printr-o procedură ‘accelerată’ la NATO. Această problemă, care a revenit în prim-plan joi, odată cu vizita secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la Kiev, i-a divizat pe membrii Alianţei. SUA şi alte state membre, precum Germania, şi-au exprimat rezervele, având în vedere că una dintre condiţiile preliminare pentru aderare este să nu fii implicat în conflicte internaţionale.

Toţi aliaţii din NATO sunt de acord că Ucraina va deveni în cele din urmă membră a Alianţei Nord-Atlantice, dar obiectivul principal este acum să ne asigurăm că această ţară va prevala în faţa Rusiei, a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de Reuters.

Vorbind înainte de reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina la baza aeriană Ramstein, Stoltenberg le- a mai spus jurnaliştilor că odată ce războiul din Ucraina se va încheia, Kievul trebuie să dispună de modalităţi ‘de descurajare pentru a preveni noi atacuri’.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a aflat joi la Kiev într-o vizită care nu a fost anunțată publicului, potrivit activenews.ro.
Jens Stoltenberg a fost în capitala Ucrainei în prima sa vizită de la începutul războiului.
Imaginile îl arătau pe secretarul general NATO pe o stradă din Kiev.
Vizita a a avut loc după ultima extindere a organizației. NATO a primit recent Finlanda și se așteaptă ca Suedia să se alăture organizației în viitorul apropiat.

Articolul Chirieac: Dacă mâine Ucraina ar fi admisă în NATO, tot mâine NATO, deci şi România, intră în război cu Rusia apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks