Locuitorii comunei Chilia Veche din Delta Dunării au donat pentru reabilitarea Parcului Libertăţii din localitate, inaugurat recent de Ziua Pământului, aceasta fiind prima acţiune de gen desfăşurată până acum în judeţul Tulcea.
Potrivit unui comunicat de presă remis luni de asociaţia MaiMultVerde, activitatea a avut loc în cadrul proiectului ‘Chilia Veche’, derulat în perioada aprilie 2022 – aprilie 2023 în parteneriat cu asociaţia Împreună pentru Chilia, Parcul Libertăţii fiind inaugurat la finele săptămânii trecute, de Ziua Pământului.
‘Spaţiul a fost amenajat cu fonduri din proiectul ‘Chilia Verde’, dar şi private, donate de către persoane fizice, în urma primei campanii de strângere de fonduri organizate de asociaţia locală. Folosind tehnici de activare comunitară, peste 250 de localnici au fost implicaţi în cele cinci ateliere comunitare pentru amenajarea parcului din localitate, cu sprijinul organizatorului comunitar’, se menţionează în comunicatul de presă.
În cadrul proiectului, a fost realizată şi o cercetare legată de percepţia locuitorilor faţă de problemele de mediu, precum şi disponibilitatea lor de a se implica în rezolvarea lor. Rezultatele acestui studiu au arătat că 79,4% dintre respondenţi consideră că localitatea Chilia Veche se confruntă cu probleme de mediu, cea mai mare problemă fiind deşeurile.
‘Delta Dunării se confruntă cu probleme de mediu cu consecinţe asupra calităţii vieţii locuitorilor săi dar şi a ecosistemelor naturale, aflate în pericol. Implicarea comunităţii locale şi mai ales a tinerilor în procesul decizional local este vitală şi, prin acest proiect, am venit cu instrumente care să ajute la o mai bună mobilizare comunitară, în special pentru proiecte de mediu. Ne-am bucurat că am găsit la nivel local o asociaţie puternic ancorată în comunitate şi cu o mare dorinţă de schimbare’, a afirmat managerul de proiect din cadrul asociaţiei MaiMultVerde, Loredana Pană.
Parcul a fost amenajat în baza unui plan realizat de localnici, iar pe lângă echipamentele noi de joacă cumpărate, ei au confecţionat bănci, coşuri de gunoi şi un foişor de lemn, au reparat, curăţat, igienizat şi vopsit materialele pentru locul de joacă şi au plantat arbori, arbuşti şi flori.
Totodată, au montat şi racordat la reţeaua de apă o cişmea şi aleile au fost pavate cu sprijinul Primăriei comunei Chilia Veche.
‘Suntem onoraţi că MaiMultVerde a răspuns apelului nostru şi ne-a creat contextul de a interacţiona cu oameni de valoare şi cu experienţă în domeniu. Cunoştinţele dobândite ne-au ajutat să concretizăm proiectul cu acest loc de joacă care va aduce bucurie atât copiilor cât şi comunităţii. Vom continua proiectul, acesta a fost doar începutul. Am arătat că unitatea, bunătatea şi implicarea comunităţii în jurul unei idei, a unui scop comun pot fi transpuse în lucruri reale, utile tuturor’, a afirmat preşedintele Asociaţiei Împreună pentru Chilia, Vasile Dan Dicu.
Potrivit sursei citate, timp de un an, la Chilia Veche au fost organizate mai multe activităţi de advocacy şi educaţie de mediu, un curs de fundraising şi scriere de proiecte, precum şi un curs de organizare comunitară, protecţia mediului şi advocacy pentru membrii comunităţii, mobilizaţi de asociaţia locală Împreună pentru Chilia.
De asemenea, au fost realizate 10 proiecţii de film documentar de mediu pentru elevi, în parteneriat cu şcoala din localitate, iar proiecţiile au fost urmate de dezbateri alături de echipa de proiect.
Proiectul ‘Chilia Verde’, derulat cu sprijinul Primăriei comunei Chilia Veche, a fost finanţat de Active Citizens Fund România, program susţinut de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)