‘HAI LA PIATRA – Baza sejurului tău prin Neamţ’ este noul brand turistic al municipiului Piatra-Neamţ, a anunţat, miercuri, primarul Andrei Carabelea, odată cu lansarea de către Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Turistice Piatra-Neamţ a brandului şi identităţii vizuale a acestuia.
Organizaţia pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi un manual de brand care trasează un set de reguli şi oferă recomandări de folosire, a explicat edilul.
‘Mi-am propus de la începutul mandatului să reclădim prestigiul turistic al municipiului Piatra-Neamţ, pentru că potenţialul există. Trebuie doar pus în valoare. Mă bucur că reuşim să facem paşi înainte în acest sens prin OMD Piatra-Neamţ, iar lansarea noului brand turistic al oraşului e unul dintre ele. Încercăm prin acesta să spunem turiştilor că Piatra-Neamţ le poate oferi un cadru natural superb, o istorie bogată ce se doreşte a fi descoperită şi o cultură însemnată ce oferă experienţe de neuitat. Însă la fel de important e că oraşul nostru e cel mai bun loc de şedere pentru a descoperi tot ce are mai bun de oferit din punct de vedere turistic judeţul Neamţ’, a subliniat primarul Andrei Carabelea, care este şi preşedinte al OMD.
Brandul a fost conceput pentru a poziţiona Piatra-Neamţ în raport cu alte destinaţii turistice şi pentru a ghida întreg efortul de promovare turistică.
Conceptul obţinut îşi propune să sublinieze faptul că oraşul oferă o experienţă turistică integrată, valorificând cadrul natural, istoria bogată şi prezenţa culturală însemnată, fiind totodată şi locul de unde se poate explora cel mai eficient tot ce are de oferit din punct de vedere turistic judeţul Neamţ.
‘Încercăm prin activitatea OMD-ului să aducem turismul din Piatra-Neamţ într-o etapă profesionistă şi coordonată. În urma multiplelor dezbateri am concluzionat că strategia turistică trebuie să poziţioneze oraşul drept un centru turistic nodal, inspirat din sistemele turistice integrate, iar brandul şi identitatea vizuală răspund pe deplin acestei strategii. Am lucrat cu un graphic-designer din Piatra-Neamţ şi acesta e un motiv în plus de mândrie pentru mine. Vom continua să lansăm în următoarea perioadă diferite alte produse care să pună şi mai mult în valoare noul brand şi identitatea sa vizuală’, a precizat managerul destinaţiei turistice Piatra-Neamţ, Alexandru Filip.
Identitatea vizuală asociată brandului pune la un loc simboluri reprezentative ale oraşului şi culoarea verde care simbolizează cadrul natural privilegiat.
Siluetele abstractizate trimit către dealurile şi pădurile care înconjoară oraşul, dar şi către multiplele opţiuni turistice aflate în imediata apropiere a acestuia.
Stilizarea literei ‘P’ este inspirată din celebra cultură Cucuteni, despre istoria căreia se pot afla mai multe la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din localitate.
Totodată, construcţia literei ‘A’ s-a inspirat din arhitectura locală, mai precis din modelul porţilor cu arcade situate în apropierea Curţii Domneşti, ansamblu de monumente istorice din centrul oraşului.
Pentru o coordonare a tuturor eforturilor de promovare turistică a municipiului, OMD Piatra-Neamţ a publicat şi un manual sintetic de brand, care dezvoltă simbolistica şi construcţia acestuia, trasând totodată regulile de utilizare şi exemplificând prin multiple modele de folosire.
Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Piatra-Neamţ a primit oficial avizul legal de constituire din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului la finalul lunii martie, devenind al optulea OMD din ţară şi primul din judeţul Neamţ. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)