Acasă55REPORTAJ Studiul în SUA - o competiţie pentru tineri; ambasadoarea Kavalec: Să...

REPORTAJ Studiul în SUA – o competiţie pentru tineri; ambasadoarea Kavalec: Să se pregătească cu doi ani înainte de absolvire

Studiul în Statele Unite ale Americii înseamnă competiţie atât cu contracandidaţii, cât şi între diferitele regiuni din SUA – Coasta de Vest contra Coasta de Est sau un colegiu mic, într-un loc retras versus unul într-o metropolă americană.

Indiferent de variantă, investiţia în educaţie este considerabilă, iar ataşamentul faţă de universitatea absolvită este de nepreţuit, iar asta a demonstrat şi ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, miercuri, la US Alumni Fair, care a avut loc la Biblioteca Naţională.

Purtând o şapcă cu simbolul University of California – Berkeley, pe care a absolvit-o, ambasadoarea a stat de vorbă cu tinerii români care îşi doresc să studieze în SUA.

‘E bine să înceapă să se pregătească cu doi ani înainte de absolvire, pentru că e nevoie de timp pentru cercetare şi pentru adaptarea studiilor, dacă au un interes anume’, a explicat ea.

În ceea ce priveşte costul studiilor în SUA, care poate fi, la o universitate de prestigiu, peste 50.000 de dolari pe an, diplomatul spune că pentru studenţi internaţionali există diverse tipuri de burse. Astfel, tinerii pot depune dosare de înscriere la mai multe instituţii de învăţământ şi în funcţie de programele acestora legate de ajutorul financiar.

În alte cazuri, studenţii străini pot opta să studieze doar un an în Statele Unite ale Americii. Kavalec îşi aminteşte că ea a studiat un an în Spania. În universităţile din SUA, tinerii învaţă spiritul de comunitate şi competiţia, arată ea şi menţionează inclusiv rivalitatea celebră între Coasta de Vest şi Coasta de Est, ilustrată chiar în familia ei: în timp ce ea a studiat pe Coasta de Vest, soţul său a absolvit Georgetown University din Washinghton DC.

Dar competiţia academică nu ţine cont doar de geografie. Absolvent al Georgetown University, Mark Taplin a predat timp de doi ani la rivala George Washington University, din acelaşi stat. ‘Practic, îmi împart afecţiunea, lucru obişnuit în familiile americane’, mărturiseşte el.

În ceea ce priveşte experienţa de studiu, vorbeşte despre diferenţa dintre campusurile mici şi campusurile mari din SUA.

‘Uneori, cred că nu simţi că faci parte dintr-o comunitate, aşa cum te-ai simţi într-o universitate mică, un loc care ar fi la o distanţă de o oră sau două cu maşina de un mare oraş. Acolo ai sentimentul că aparţii unei comunităţi. Uneori, chiar actul de predare este mai bun într-o universitate mai mică. Ştiu că fiul şi fiica mea aveau cursuri la care participau încă 100 de persoane. Dacă mergi la un colegiu mai mic, e puţin probabil să ai un curs care să aibă mai mult de 12-15 studenţi’, arată el.

În ceea ce priveşte costurile educaţiei, care la George Washington University, pe care Taplin a reprezentat-o miercuri, se ridică la 60.000 de dolari pe an, acestea se văd în calitatea serviciilor şi facilităţilor.

‘Când vin, ca angajat guvernamental, la universitate sunt uimit de ce văd acolo. Banii susţin serviciile şi sunt o investiţie’, evidenţiază el.

Pentru studenţii străini are un sfat: ‘Nu vă gândiţi doar la universităţile celebre – Yale, Harvard, Berkeley… Universităţile publice sunt majoritatea excelente şi au condiţii foarte bune şi costurile, pentru persoane din afara SUA, pot fi la jumătate’.

Tinerii veniţi la Biblioteca Naţională au putut vorbi cu absolvenţi de universităţi americane şi pentru a se orienta au avut la dispoziţie şi hărţi ale SUA.

Mihaela Doagă, consilier educaţional Fulbright Education USA – Romania, spune că majoritatea celor interesaţi aleg instituţii de învăţământ de pe Coasta de Est sau Coasta de Vest a SUA.

Unul dintre sfaturile sale pentru tineri este ‘să nu se ia doar după topuri’. ‘Ştim că asta este o tentaţie foarte mare pentru aplicanţii români’, spune ea.

De asemenea, adaugă că micile colegii unde sunt studiate ştiinţe umaniste (liberal arts) oferă de cele mai multe ori burse mai consistente, iar acolo studenţii pot simţi spiritul de comunitate.

Michelle Neyland a venit la eveniment pentru a reprezenta colegiul William&Mary, aflat la două ore şi jumătate de Washington DC. Spune despre acesta că este a doua cea mai veche universitate din SUA, după Harvard, dar şi că este locul unde a studiat celebrul prezentator tv Jon Stewart, de la ‘The Daily Show’. Aici poate fi trăită experienţa completă de student, mărturiseşte ea, lângă pliantele de prezentare pe care scrie ‘Who comes here belongs here’ (‘Cine vine aici aparţine acestui loc’ – n.r.).

Întrebată de o tânără dacă acolo poate studia medicina, Neyland vorbeşte însufleţit de clădirea superbă cu laboratoare pentru ştiinţe. Dar le mărturiseşte interlocutorilor că, deşi a studiat ştiinţe, la final a absolvit cu specializarea de limbă spaniolă. ‘E în regulă să te răzgândeşti’, spune ea.

În ceea ce priveşte costurile educaţiei în SUA, ‘banii de facultate sunt puşi deoparte de când eşti bebeluş’.

Şi Tom Hanson, absolvent al University of Oregon, a explicat că acest cost al educaţiei ‘este o investiţie şi decizi care este valoarea diplomei la finalul perioadei de studiu, când începi să lucrezi şi primeşti un salariu’.

‘Trebuie să fii raţional, dar şi să îţi asculţi chemarea inimii legat de locul în care vrei să fii, în care vrei să înveţi – vrei să fii în natură, în mediu urban, într-un oraş în stil vechi, într-un oraş modern’, afirmă el.

Reprezentanta Universităţii Yale la eveniment a fost Andreea Gabriela Ciobanu, care a obţinut o diplomă în lingvistică acolo. Când avea 4 ani, familia sa a plecat din România în Ohio, unde s-a integrat într-o comunitate de români. La Yale i-a plăcut foarte mult: ‘Era o reprezentare mică a lumii, cu mulţi oameni veniţi din toate locurile lumii’.

Pentru a fi acceptată la universitate în 2018, a trebuit să scrie numeroase eseuri, să parcurgă diverse teste şi să prezinte dovada unor activităţi extracurriculare. În prezent predă la Universitatea din Bucureşti, la departamentul Studii Americane.

Ambasada SUA, Comisia Fulbright Româno-Americană şi EducationUSA, în colaborare cu Biblioteca Naţională a României, au organizat cea de a IV-a ediţie a US Alumni Fair, eveniment ce se înscrie în seria de manifestări ce marchează 30 de ani de la înfiinţarea Comisiei Fulbright în România.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks