Guvernul a aprobat, miercuri, modificarea regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, stabilind, între altele, că promovarea în grade sau trepte profesionale superioare se va face din 3 în 3 ani, fără alte condiţii care ar duce la micşorarea acestei perioade, precum şi introducerea reprezentantului salariaţilor în comisiile de concurs, în situaţia în care la nivelul unităţii nu este constituită o organizaţie sindicală reprezentativă.
Potrivit unui comunicat al Executivului, hotărârea aprobată în acest sens modifică şi completează HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
‘Actul normativ prevede revizuirea cadrului normativ privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, în acord cu prevederile cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cu cele din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Astfel, prin modificările introduse se stabilesc reguli clare privind atribuţiile comisiei de concurs şi de contestaţii. De asemenea, se prevede introducerea ‘reprezentantului salariaţilor’ în comisiile de concurs în calitate de observator la unităţile sanitare, respective în calitate de membru la celelalte instituţii publice, în situaţia în care la nivelul unităţii nu este constituită o organizaţie sindicală reprezentativă. Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se va face din 3 în 3 ani fără a prevede alte condiţii ce pot conduce la micşorarea termenului’, precizează sursa citată.
Totodată, actul normativ mai prevede că ocuparea posturilor contractuale în afara organigramei, aferente gestionării şi implementării proiectelor cu finanţare din fonduri europene nerambursabile şi a celor aferente gestionării şi implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pe perioadă determinată, se realizează ‘potrivit art. 16 alin. (10^6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare’.
Prin actul normativ se va abroga prevederea de la alineatul (4) al art. 94, care cuprinde că obiectivele individuale ale fiecărui salariat se aprobă prin act administrativ individual, Guvernul menţionând că această prevedere creează ‘dificultăţi în practică’.