Un bărbat care adresa injurii trecătorilor şi a provocat un scandal, intenţionând totodată să intre în sediul Primăriei Mangalia, a fost miercuri amendat de jandarmi.
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că o patrulă de jandarmi din cadrul instituţiei s-a autosesizat cu privire la o persoană recalcitrantă, care adresa injurii trecătorilor din zona centrală a municipiului Mangalia.
Bărbatul în cauză a provocat scandal şi a manifestat intenţia de a intra în sediul Primăriei Mangalia, ocazie cu care jandarmii l-au imobilizat.
În urma efectuării controlului corporal sumar, asupra acestuia a fost găsit un cuţit.
Din cauza faptului că bărbatul ameninţa că se sinucide, a fost condus la Spitalul Municipal Mangalia.
‘În urma faptelor săvârşite, jandarmii l-au amendat pe acesta în conformitate cu Legea nr. 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au întocmit proces verbal de depistare care urmează a fi predat împreună cu cuţitul Poliţiei Mangalia, în vederea continuării cercetărilor’, se mai arată în comunicat.