AcasăStiri generaleVeteranii de război au fost omagiaţi de către ministrul Apărării Naţionale

Veteranii de război au fost omagiaţi de către ministrul Apărării Naţionale

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a adus un omagiu, vineri, veteranilor de război, în cadrul ceremoniei militare şi religioase de depunere de coroane, ce a avut loc la Monumentul Eroilor Patriei, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare.

Evenimentul solemn a avut loc pentru a marca Ziua Veteranilor de Război, care este sărbătorită sâmbătă.

Au fost depuse coroane de flori din partea preşedintelui României, Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului României, Primăriei Generale a Capitalei, Primăriei Sectorului 5, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi din partea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

Ceremonii similare se vor desfăşura, în ţară şi în străinătate, la opere comemorative, cimitire şi monumente care omagiază sacrificiul veteranilor de război.

Pentru a marca această zi, MApN desfăşoară campania ‘Recunoştinţă veteranilor de război’, între 20 şi 29 aprilie care include acţiuni de distribuire a unor pachete cadou pentru cei 1.096 veterani şi veterane de război şi cele 24 de văduve de război de pe teritoriul României şi pentru trei veterani de război din Republica Moldova.

Potrivit ministerului român, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 decedaţi). Armata Română a continuat lupta şi după eliberarea teritoriului românesc, contribuind semnificativ şi la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. În total efortul de război a implicat dislocarea pe front a 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă.

Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte, în fiecare an, la 29 aprilie şi a fost instituită prin Hotărâre de Guvern, în 2007.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks