AcasăPoliticaActiviştii pentru climă au blocat din nou traficul în Berlin

Activiştii pentru climă au blocat din nou traficul în Berlin

Activiştii pentru climă din gruparea „Letzte Generation” („Ultima Generaţie”) au blocat din nou traficul în Berlin organizând noi proteste, relatează vineri dpa, transmite Agerpres.

Circa 500 de poliţişti au fost desfăşuraţi pentru a preveni blocajele în trafic sau pentru dispersa rapid protestatarii, a anunţat poliţia pe Twitter vineri dimineaţă.

O purtătoare de cuvânt a poliţiei germane a descris acţiunea ca fiind „dinamică” şi a spus că au avut loc circa zece blocaje pe străzile din capitala Germaniei.

Gruparea „Letzte Generation” a anunţat că mai multe drumuri principale şi noduri rutiere care duc în oraş au fost afectate, între care autostrada A100.

Gruparea a cerut acţiuni mai ferme pentru combaterea schimbării climatice şi constituirea unei adunări cetăţeneşti cu membri aleşi care să abordeze problema.

„Letzte Generation” şi-a intensificat protestele la Berlin în ultima săptămână.

sursa – AGERPRES

Articolul Activiştii pentru climă au blocat din nou traficul în Berlin apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks