AcasăStiri generaleSpectacolul 'Al Bano & Simfonico' - pe 27 mai, la Sala Palatului

Spectacolul ‘Al Bano & Simfonico’ – pe 27 mai, la Sala Palatului

Spectacolul ‘Al Bano & Simfonico’, parte a turneului prin care celebrul artist va marca aniversarea vârstei de 80 de ani cu o producţie de excepţie, va avea loc pe 27 mai, începând cu ora 20,00, la Sala Palatului din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marţi, AGERPRES, acompaniat de membri ai Orchestrei Simfonice Valahia, sub bagheta lui Alterisio Paoletti, Al Bano va face o trecere prin cei peste 50 de ani de carieră muzicală, ‘de la repertoriul pop la melodiile romantice, de la atmosfera veselă la cea mai intimă, de la emoţie la exaltare’.

Artistul le promite spectatorilor două ore de neuitat, cu poveşti adunate într-o viaţă de artist, presărate cu succesiunea ameţitoare a celor mai iubite melodii, precum ‘Happiness’, ‘In sole’, ‘Sharazan’, ‘Mattino’, ‘Ci sara’, ‘A la mia vita’, ‘Felicita’ sau ‘Nostalgia Canaglia’.

Îşi dau concursul artişti români apropiaţi de sufletul lui Al Bano, precum: soprana Silvia Micu, Paula Seling sau Alina Sorescu, ce vor evolua pe scenă în calitate de invitaţi.

Biletele pentru concertul aniversar ‘Al Bano & Simfonico’ pot fi achiziţionate la preţuri variabile, în funcţie de categoria de loc, de la Casa de bilete a Sălii Palatului, dar şi online, de pe Iabilet.ro.

Turneul lui Al Bano va debuta la Arena di Verona pe 18 mai, cu un eveniment major pentru publicul italian, intitulat ‘4 ori 20’, la care au confirmat prezenţa artiştii: Romina Power, Gianni Morandi, Umberto Tozzi şi Renato Zero.

*** Născut în Cellino San Marco (BR) la 20 mai 1943, Al Bano este atestat ca artist prin 26 de discuri de aur, 8 discuri de platină şi hit-uri ca ‘Sharazan’, ‘Felicita’, ‘Nostalgia canaglia’, ‘A la mia vita’, ‘Nel sole’ şi multe altele.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks