AcasăPoliticaRusia spune că a evacuat peste 200 de persoane din Sudan

Rusia spune că a evacuat peste 200 de persoane din Sudan

Armata rusă a anunţat marţi că a evacuat peste 200 de persoane din Sudan, ţară căzută pradă de două săptămâni unor lupte între grupuri armate, ceea ce a dus la evacuarea masivă a cetăţenilor străini, informează France Presse, conform Agerpres.

Într-un comunicat, Ministerul rus al Apărării a indicat că patru avioane Il-76 au efectuat evacuarea spre Rusia a acestor persoane, printre care se numpră diplomaţi, reprezentanţi ai armatei ruse, rudele acestora, alţi cetăţeni ruşi şi ai ţărilor aşa-zise „prietene”, precum şi din fosta URSS.

Într-un comunicat separat, ministerul a precizat că aceste 200 de persoane au ajuns la Moscova.

Luptele, care au făcut sute de morţi, au loc între doi generali aflaţi la conducerea ţării de la puciul lor din 2021.

Şeful armatei, Abdel Fattah al-Burhan, şi comandantul paramilitarilor Forţele de Sprijin Rapid (RSF), Mohamed Hamdan Daglo, cunoscut sub numele de Hemedti, au convenit să prelungească o încetare a focului de trei zile duminică, la miezul nopţii, după medierea Statelor Unite şi Arabiei Saudite.

Dar raiduri aeriene, tiruri şi explozii au zguduit din nou luni capitala Khartoum, în ciuda anunţului acestui armistiţiu.

Moscova şi Khartoum întreţin din punct de vedere istoric relaţii bune. Sub regimul dictatorului Omar al-Bashir, Rusia a fost singurul furnizor de arme pentru Sudan, sub embargou internaţional.

După căderea lui Omar al-Bashir în 2019, Khartoum s-a îndepărtat puţin de Moscova, dar după puciul din 2021 armata şi-a afirmat dorinţa de a coopera cu Rusia, de exemplu prin revigorarea proiectului fundaţiei unei baze militare ruse pe coasta sudaneză.

Grupul paramilitar rus Wagner este de asemenea stabilit în Sudan de ani de zile, cu acces privilegiat la minele de aur ale ţării, deşi discret de când au început luptele.

sursa – AGERPRES

Articolul Rusia spune că a evacuat peste 200 de persoane din Sudan apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks