Bucureşti, 3 mai/ Agerpres/- World Press Photo, cea mai importantă expoziţie globală de fotojurnalism, va ajunge anul acesta în nouă oraşe din România, itinerariul începând cu Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Constanţa şi Oradea.
Conform unui comunicat transmis, miercuri, de Fundaţia Eidos, expoziţia cuprinde 120 de fotografii care surprind evenimente importante din întreaga lume.
‘Cele 120 de fotografii surprind evenimente importante din întreaga lume: de la războiul de agresiune din Ucraina şi impactul lui asupra oamenilor, până la efectele crizei climatice şi protestele civile din jurul lumii. Fotografiile vor fi însoţite şi de un audio-tur gratuit, realizat în parteneriat cu aplicaţia Smartify, prin care vizitatorii vor putea asculta, pe propriile device-uri, povestea fiecărei fotografii câştigătoare’, arată sursa citată.
Timp de câteva luni de zile, 24 de ore din 24, fotografiile vor fi expuse simultan în perioada 5 mai – 31 mai în Bucureşti, Timişoara şi Sibiu, apoi în perioada 3 iunie – 3 iulie în Constanţa şi Oradea, ca mai apoi să fie prezentate publicului în alte oraşe importante din România.
Întreg itinerariul şi detaliile fiecărui eveniment vor fi publicate pe pagina de Facebook a expoziţiei – World Press Photo Exhibition Romania.
‘Trăim într-o eră în care fake news-ul devine din ce în ce mai greu de izolat, iar fotojurnalismul de calitate şi etic este calea prin care putem obţine informaţii autentice şi nealterate. Ca fotojurnalist am fost în mijlocul unor evenimente extrem de dure, însă chiar dacă realitatea din teren era prea violentă, prea explicită sau pur şi simplu prea greu de digerat, am realizat cât de important este ca noi, fotojurnaliştii, să redăm totul cât mai raw, astfel încât să reuşim să transpunem oamenii chiar în acel loc şi în acel moment. Doar aşa putem acţiona şi înţelege cu adevărat probleme cu care această lume se confruntă’, a declarat, potrivit comunicatului, fondatorul fundaţiei Eidos şi reprezentantul World Press Photo în România, Cristian Movilă.
Competiţia World Press Photo recunoaşte fotojurnalismul de calitate şi premiază imagini şi poveşti din întreaga lume. Cei patru câştigători globali au fost selectaţi din 24 de câştigători regionali, aleşi din peste 60.000 de lucrări înscrise:
* Premiul Fotografia anului: Bombardament aerian asupra spitalului de maternitate din Mariupol, realizată de Evgeniy Maloletka, Ucraina, Associated Press
* Premiul Reportajul anului: Preţul Păcii în Afganistan, realizat de Mads Nissen, Danemarca, Politiken/Panos Pictures
* Premiul Proiect pe termen lung: Ape zbuciumate, realizat de Anush Babajanyan, Armenia, VII Photo/National Geographic Society
* Premiul Format Liber: Aici, uşile nu mă cunosc, proiect realizat de Mohamed Mahdy, Egipt
Expoziţia World Press Photo este adusă în România de Fundaţia Eidos, organizată cu sprijinul Primăriei Capitalei prin Arcub şi finanţată de Ministerul Culturii.