AcasăStiri generaleBuzău: Medic ORL, trimis în judecată pentru luare de mită

Buzău: Medic ORL, trimis în judecată pentru luare de mită

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău l-a trimis în judecată pe medicul ORL Viorel Romeo Chioaşcă pentru luare de mită, după ce a cerut suma de 1.500 de lei aparţinătorului unui minor de 16 ani pentru o operaţie de deviaţie de sept.

Medicul a fost prezentat în faţa magistraţilor Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă, în schimb judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus plasarea sa în arest la domiciliu.

‘La data de 28 aprilie, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului C.V.R., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În fapt, s-a reţinut că la data de 11 aprilie, în calitate de medic primar în cadrul Spitalului General Căi Ferate Galaţi – Secţia CFR Buzău, inculpatul a primit suma de 1.500 de lei, pe care acesta o pretinsese cu o zi înainte, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru a efectua o intervenţie chirurgicală medicală asupra unui minor în vârstă de 16 ani, operaţia respectivă fiind programată în data de 11 aprilie, în cadrul Spitalului menţionat anterior. La data de 3 mai, Tribunalul Buzău a dispus menţinerea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul C.V.R. Precizăm că măsurile procesuale dispuse… nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie’, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procurorii au precizat că medicul a fost reclamat la Call Centerul Anticorupţie de mama unui pacient în vârstă de 16 ani care urma să fie supus unei operaţii de deviaţie de sept.

‘În urma unui apel efectuat la linia Call Center Anticorupţie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, în data de 11 aprilie, au desfăşurat activităţi specifice la sediul Spitalului General Căi Ferate Galaţi – Secţia CFR Buzău, în vederea probării activităţii infracţionale a unui medic primar – specialist ORL. În fapt, în data de 10 aprilie, un medic specialist ORL din cadrul Spitalului General Căi Ferate Galaţi – Secţia CFR Buzău a pretins suma de 1.500 lei de la aparţinătorul unui pacient minor, în legătură cu îndeplinirea unui act care intra în îndatoririle sale de serviciu. (…) Suma de 1.500 lei a fost solicitată expres de medic pentru efectuarea operaţiei’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Înainte de a fi prezentat magistraţilor în vederea analizării propunerii de arestare preventivă, după ce a părăsit Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, medicul a refuzat să facă declaraţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks