O expediţie inedită, care va porni din Timişoara, pe 27 mai, va reaminti legăturile pe care actuala Capitală Europeană a Culturii TM2023 le-a avut de secole cu întregul continent prin conexiunile Canalului Bega, prin Dunăre, cu Marea Nordului, cu Orientul sau cu Lumea Nouă de dincolo de Atlantic.
Expediţia are şi conotaţia simbolică pentru schimbul cultural cu oraşele în care va ajunge şi va găzdui ambasadori culturali ai oraşului pe diferitele segmente de navigaţie, dar este şi un vehicul de cercetare, deoarece în timpul călătoriei va fi realizată o hartă a calităţii apei şi a microorganismelor din apele parcurse, aceasta fiind o cercetare independentă importantă în domeniul ecologiei. Călătoria va fi documentată în social media şi un documentar al acestei expediţii unice care va arăta Europa dintr-o perspectivă mai puţin cunoscută va fi, de asemenea, produs.
Expediţia SEA 2023 a echipajului Circumeuropa (numele înseamnă navigaţie în jurul Europei) este un proiect care depăşeşte formatele clasice, o ‘caravană’ pe apă, porneşte la drum cu barca ‘Vulpea’ din spatele Catedralei, zona Pod 16, prin ecluzele de la Sânmihaiu Român şi Uivar, pe Dunăre şi apoi pe mare către Elefsina (CCE 2023 din Grecia), înconjoară continentul şi revine la Timişoara de la Marea Nordului pe reţeaua de canale, râuri şi Dunăre. Călătoria pe mare şi Oceanul Atlantic este programată să se desfăşoare cu velierul ‘Gaia’, anunţă un comunicat al Circumeuropa, remis, vineri, AGERPRES.
Odată cu finanţarea acordată de Centrul de Proiecte în urma apelului European Echoes (Proiecte medii finanţate, SEA 2023 – Circumeuropa Etapa I), pentru prima etapă a călătoriei pe apă în jurul Europei, pe ruta Timişoara – Elefsina, pe 3 mai Circumeuropa devine parte din TM23 şi anunţă calendarul evenimentelor deja programate.
Pe 9 mai va fi expusă barca ‘Vulpea’, la concertul organizat de Casa de Cultură cu ocazia Zilei Europei în Piaţa Libertăţii.
Între 10 – 22 mai, căpitanul Cristian Ilea inspectează şi pregăteşte velierul Gaia şi îl aduce din Lefkada la Sulina.
Pe 23 mai, echipajul Circumeuropa pune ‘Vulpea’ pe apă, pe Canalul navigabil Bega, iar pe 27 mai este programată plecarea, din spatele Catedralei Metropolitane, la ora 10,00, după un scurt moment muzical cu Petrică Ionuţescu, la Podul de Fier (Micul Eiffel din Timişoara, n.r.). Transbordarea de pe ‘Vulpea’ pe ‘Gaia’ se va întâmpla la Sulina.
În perioada 25-27 iunie, la traversarea Bosforului va avea loc un concert pe barcă, cu livestreaming în Timişoara cu trompetistul Petrică Ionuţescu.
La Elefsina, în 12 iulie, şi la Patras, în 15 iulie, vor avea loc reprezentaţii cu Ansamblul Timişul şi, cu ocazia acestor evenimente culturale. se va demonstra şi folosi aplicaţia Spotlight Timişoara pe echipamente de VR cu acces liber pentru public. Partener este Casa de Cultură a Municipiului Timişoara cu Ansamblul Timişul. La Elefsina, expediţia prezintă expoziţia fotografului grec Nikos Economopulos.
Activităţile de cercetare se vor desfăşura pe toată perioada expediţiei şi vor consta din prelevarea de probe de apă şi determinarea unor parametri biofizicochimici ai apei, punerea lor în context global prin compararea cu date colectate utilizând echipamentul de la bord şi trimiterea anumitor probe la laboratorul partener pentru alte tipuri de analize.
Barca ‘Vulpea’, adusă din Austria şi care va fi folosită în principal pe râuri, canale şi Dunăre, este deja la Timişoara din 19 aprilie.
‘Am achiziţionat barca ‘Vulpea’ pentru a fi siguri că vom putea duce la bun sfârşit expediţia în jurul Europei. (…). Avem în plan să punem în vânzare locuri pe barcă pentru cei care doresc să ne ajute şi să fie parte în aventură, căutăm sponsori pentru echipamentele de cercetare şi demarăm o campanie de crowdfunding. Pe site-ul nostru, circumeuropa.com, vom publica toate detaliile despre expediţie şi despre cum ne puteţi fi alături’, declară Cristian Ilea, iniţiatorul proiectului.
SEA 2023 este prima expediţie fluvio-maritimă a echipajului românesc Circumeuropa, care pleacă din inima oraşului Timişoara în mai 2023 şi face opriri în peste 20 de foste şi actuale capitale culturale europene pentru a promova Timişoara în anul în care oraşul deţine titlul de Capitală Europeană a Culturii. Iniţiativa îi aparţine lui Cristian Ilea, căpitan, preşedinte Wild Watch România şi director de imagine. Echipajul care îi va fi alături este format din Cosmin Jitariuc, jurnalist TV, biologul Oana Gavriliuc, Valentin Bogdan, proprietarul ambarcaţiunii Gaia şi Doru Creţ, preşedintele West Yacht Club.
În final, iniţiatorii speră ca proiectul să dea o nouă dimensiune unei axe de dezvoltare a oraşului Timişoara, Canalul Bega, într-un mod cu adevărat inedit şi foarte ambiţios, de la valoarea simbolică pe care un astfel de proiect îl poate avea pentru oraşul-mamă – optimism, speranţa într-un viitor mai bun şi, indiscutabil, un prilej de mândrie pentru întreg polisul, până la toate viitoarele rezultate concrete.
Documentarul produs în timpul expediţiei SEA 2023 va arăta timişorenilor, şi nu doar lor, cât de departe se poate ajunge pe calea apelor, pornind chiar din inima oraşului.
Proiectul face parte din Programul cultural naţional ‘Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023’ şi este finanţat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.