AcasăStiri generaleArad: Pasajul rutier început în 2012 nu va fi finalizat nici la...

Arad: Pasajul rutier început în 2012 nu va fi finalizat nici la termenul din iulie 2023

Lucrările de construire a unui pasaj rutier peste calea ferată începute în 2012, aflat pe centura rutieră a municipiului Arad, nu vor fi finalizate nici la termenul din iulie 2023, conform autorităţilor, după ce firma care a câştigat licitaţia de anul trecut prin care şantierul a fost redeschis după câţiva nai a cerut un nou termen.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara au declarat vineri, pentru AGERPRES, că deocamdată nu a fost stabilit un termen nou în urma solicitării transmise de către antreprenor.

‘Deocamdată nu s-a stabilit un termen de decalare pentru finalizarea contractului. Există revendicări pentru această prelungire, ele nu sunt finale, după ce vor fi finale se va stabili timpul suplimentar pentru prelungirea contractului. Momentan, se execută lucrări in perioada contractată. Stadiul lucrării este de circa 50%’, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Timişoara, Alina Sabou.

Conform sursei citate, la viitorul pasaj peste calea ferată Arad – Bucureşti se lucrează la amplasarea grinzilor. Pe fiecare deschidere din cele 13 peste calea ferată şi peste DN 7 sunt montate câte nouă grinzi a câte 22 de metri fiecare.

Într-o filmare realizată pe şantier şi postată pe contul său de Facebook, primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a spus că pasajul ar urma să fie finalizat până la sfârşitul acestui an.

‘Suntem la celebrul pasaj din Micălaca cu lucrările foarte mult întârziate, de prin 2012, dar nu din vina noastră. Nu e o lucrare a Primăriei, este a CNAIR. (…) În mod normal ar trebui să îl finalizeze până la sfârşitul anului, până în 24 noiembrie, sperăm că îşi ţine toată lumea cuvântul’, a spus primarul.

În 12 mai 2022, DRDP Timişoara anunţase că a semnat contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru reluarea lucrărilor la pasajul nefinalizat de pe centura municipiului Arad, început în 2012 şi cu termen iniţial de finalizare în 2013, finanţarea actuală fiind de peste 31 de milioane de lei. Atunci se precizase că termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni.

Întârzierea acestui proiect a fost una dintre cele mai mari nerealizări în municipiul Arad, îndelung comentată de localnici şi de politicieni. Proiectul trebuia finalizat în 2013, însă nu au mai fost alocate fonduri guvernamentale, iar lucrările au fost sistate imediat ce au început. În anul 2017, s-a reluat licitaţia de atribuire a lucrărilor, iar şantierul a fost redeschis în toamna anului 2018. Totuşi, s-a lucrat doar câteva luni, pentru că în 2019 muncitorii s-au izbit de refuzul unor proprietari ai terenurilor din apropiere de a permite relocarea reţelelor de electricitate. Fără front de lucru, firma s-a retras de pe şantier, după ce a realizat sub 20% din lucrările contractate, în condiţiile în care pasajul ar fi trebuit dat în folosinţă în februarie 2020.

Arădenii şi şoferii aflaţi în trecere resimt lipsa acestui pasaj, pentru că sunt nevoiţi să traverseze o cale ferată unde barierele coboară foarte des, astfel că pe centură se formează coloane de câţiva kilometri de mai multe ori pe zi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks