Mai mulţi deputaţi de la PNL propun, într-o iniţiativă legislativă, înfiinţarea Departamentului pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Potrivit propunerii legislative pentru organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, aceasta este o instituţie administrativă autonomă, cu personalitate juridică, are misiunea de a acorda asistenţă tehnică instituţiilor şi autorităţilor publice din Republicii Moldova, exclusiv cu privire la procesul de aderare la Uniunea Europeană. Prin hotărâre a Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, departamentului i se va aloca un spaţiu pentru desfăşurarea activităţii la nivelul clădirii Palatului Parlamentului.
Departamentul pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană îşi va înceta activitatea în termen de 30 de zile de la momentul încheierii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Instituţia va fi condusă, potrivit proiectului, de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, cu mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Preşedintele este numit prin hotărâre adoptată în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, la propunerea grupurilor parlamentare, dintre personalităţile cu pregătire şi experienţă în domeniul juridic sau administrativ.
Salarizarea personalului din aparatul de specialitate al Departamentului pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană se face la nivelul prevăzut de lege pentru personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. Întreg personalul beneficiază de sporuri sau alte adaosuri salariale stabilite potrivit legii, calculate la salariul de bază lunar brut sau la indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei în care sunt încadraţi şi nu poate face parte din partide politice sau formaţiuni politice.
Potrivit propunerii legislative, prevederile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate al Departamentului pentru Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
În îndeplinirea atribuţiilor sale, Departamentul solicită din arhiva ministerelor, Guvernului României documente cu privire la capitolele de negociere a României la UE şi adoptarea aquis-ului comunitar.
Iniţiatorii invocă, în expunerea de motive, ‘agresiunea barbară a Federaţiei Ruse în Ucraina care a generat puternice şocuri economice şi sociale în întreaga Uniune Europeană, în mod special în Republica Moldova’.
‘Fără sprijinul oferit de România (financiar, energetic etc.), drumul pro-european pe care a pornit Republica Moldova ar fi avut grav de suferit. Mai mult decât atât, agresiunea rusă şi ameninţările proferate de Federaţia Rusă la adresa Chişinăului au întărit şi mai puternic relaţiile dintre statele de pe cele două maluri ale Prutului’, arată iniţiatorii în expunerea de motive.
Propunerea legislativă se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până la data de 6 iunie, forul decizional fiind Senatul.