Dacă e întrebat ce profesie are, Octav Gălăţianu se recomandă ca economist în alimentaţie publică. Doar că el nu este un simplu economist, ci un economist artist, un om pasionat de pictură şi de poezie, a cărui viaţă a gravitat dintotdeauna în jurul preocupărilor artistice şi care a îndrăznit abia la maturitate să se dedice cu totul picturii.
Tangenţele cu arta nu erau lucruri străine în familia sa. Bunicul din partea mamei făcea caricatură, scria epigrame şi catrene, un unchi, profesor universitar în Cluj, a scris monografia satului natal şi a realizat arborele genealogic al familiei, iar printre rudele sale se numără reputatul lingvist Cicerone Poghirc. A remarcat de altfel şi la oamenii simpli din sat înclinaţii artistice de mulţi trecute cu vederea şi povesteşte că unii dintre săteni îşi construiau casele lăsând o amprentă specială asupra aşezămintelor şi folosind mici detalii care să scoată din banal locuinţele.
Copiii săi au, la rândul lor, vocaţii artistice. Vlad este actor la Teatrul Nottara şi cântă la chitară, reuşind să pătrundă în cercul corifeilor muzicii folk, iar Cosmin şi-a luat doctoratul în arhitectură şi predă la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu” din Bucureşti.
Octav Gălăţianu s-a născut în satul Călimăneşti din comuna Puieşti, pe care îl descrie ca fiind simplu, curat şi pitoresc. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar gimnaziul l-a făcut la Bârlad, unde a avut ocazia să fie elevul unor dascăli pe care îi crede extraordinari, profesori alături de care a ajuns să expună mai târziu. Îşi aminteşte că scria ca elev la ‘Cutezătorii’, trimitea desene care erau mai apoi publicate în revistă. Şi-a continuat cursurile la Liceul Pedagogic Bârlad, iar mai apoi s-a orientat către o carieră în domeniul turismului. A mers la Vaslui, unde a lucrat ca ospătar şi şef de sală într-un restaurant, după care a urmat o şcoală de şefi de complex hotelier, la Bucureşti, fiindcă în acele vremuri era mare nevoie de personal calificat în domeniu. A devenit şeful unui restaurant preluat ulterior de omul de afaceri Adrian Porumboiu. A continuat să lucreze ca şef de restaurant şi a fost apoi cel care a format echipa şi a pus bazele unui motel deschis la Vaslui de o multinaţională din Capitală. Când motelul respectiv s-a închis, la fel cum s-au închis toate unităţile similare deschise în întreaga ţară, din fiecare judeţ a fost selectat personal care a mers la sediul central de la Bucureşti.
‘Acolo a început odiseea cu pictura. Am trăit acolo cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, cea mai relaxată. În timpul programului aveam voie să ne alegem un cerc de pictură, de muzică, de dans, de fotografie. La toate cercurile acestea, cursurile erau ţinute de specialişti în domeniile respective. Ştiind că am anumite înclinaţii, eu mi-am ales cursurile de pictură şi la noi veneau profesori de la Facultatea de Arte ca lectori. Eram singurul bărbat printre 20 de colege. Am avut condiţii extraordinare, toate materialele erau asigurate. Profesorii mi-au spus atunci că eu chiar mă pricep la pictură’, povesteşte Octav Gălăţianu.
Fiecare curs, fiecare modul se termina cu câte o expoziţie, erau acordate premii, iar Octav Gălăţianu a reuşit să se impună printre colegi şi să se claseze mereu pe locuri fruntaşe. A fost încurajat să lucreze şi acasă şi a profitat din plin de acest lucru, din dorinţa de a-şi ocupa timpul liber, cât şi mânat de vechea sa pasiune pentru desen.
În timp, a început să-şi facă un portofoliu. Aminteşte cu drag despre momentele în care, în cadrul companiei, se organizau diverse evenimente, iar angajaţii îşi făceau cadouri între ei. Colegii sperau mereu la cadoul standard pregătit de Octav: un tablou pictat de el şi două bilete la un spectacol la Nottara, unde juca băiatul lui, Vlad.
După câţiva ani petrecuţi în Capitală, timp în care a avut o serie de expoziţii, Octav Gălăţianu s-a reîntors la Vaslui, unde a continuat să picteze. Cu ajutorul unor prieteni, a organizat o primă expoziţie la Bârlad, după care a început să colaboreze cu reprezentanţii Muzeului Judeţean ‘Ştefan cel Mare’ pentru alte prezentări.
Octav Gălăţianu îşi pictează tablourile pe sticlă, abordând o tehnică specială, folosită cu precădere la icoane, ce necesită multă grijă şi migală. Realizează portrete, peisaje, icoane, iar ineditul lucrărilor sale constă în faptul că îşi însoţeşte picturile de poezii. Încurajat de prieteni şi de apropiaţii care l-au susţinut să organizeze expoziţii, se gândeşte să cuprindă toate poeziile într-un volum, o carte ilustrată, în care să fie prezentate şi tablourile pentru care versurile au fost create. Se întâmplă adesea ca la lumină să iasă mai întâi poezia şi apoi ei să-i fie alăturată o pictură.
Fiecare tablou este pentru el unul special. Dacă e să se uite la o lucrare, ştie foarte bine ce stare de spirit avea în momentul în care a realizat-o. Aproape de suflet îi sunt cele în care şi-a întruchipat mama, cele în care a redat locurile copilăriei ori casa simplă şi plină de amintiri din satul natal. Ori de câte ori oferă un tablou e cuprins de bucuria dăruirii, dar şi încercat de sentimentul amar al înstrăinării unui lucru drag, a unei părţi de suflet.
Crede mereu că lucrările sale ar fi putut fi mai bune, e perfecţionist şi un autodidact convins. Îşi alocă timp studiului, în semn de respect pentru arta sa şi pentru cei cărora le-o dedică. Îi place să picteze flori, clădiri vechi, iar femeia este un laitmotiv în multe dintre lucrările sale.
Având şansa de a lucra într-un domeniu care l-a ţinut aproape de oameni, reuşeşte să adune mereu la expoziţiile sale un public numeros. Vede de la o expoziţie la alta un interes crescut al oamenilor pentru genul de artă pe care îl practică. E pregătit pentru noi expoziţii şi are în plan să expună şi în străinătate, primul proiect urmând să fie la Chişinău.
‘Sunt uimiţi cei de la muzeu câţi oameni pot să aduc. Vin persoane care mă cunosc şi ştiu despre această preocupare a mea, dar sunt şi oameni care vin din curiozitate, neştiind că am acest hobby. Sunt oameni mult mai talentaţi, oameni cu şcoală de pictură, dar eu probabil surprind cu ineditul tehnicii mele şi cu poeziile pe care le alătur tablourilor. (…) Surprinzător, lumea mă abordează. De exemplu, în Italia, o fată plecată din 2006 din ţară, care mi-a spus că e şi ea vasluiancă, mi-a solicitat o lucrare. Lumea începe să investească în artă şi e o investiţie bună. Am şi eu nişte lucrări ale unor pictori apreciaţi şi chiar sunt mândru de ele. Ţin mai puţine lucrări de-ale mele, am în casă expusă doar o singură pictură de-a mea, o lucrare veche, un lan de floarea soarelui’, ne dezvăluie pictorul.
Cunoscuţii îl văd sociabil şi mereu pregătit cu o vorbă bună pentru oricine. Prietenii îl ştiu profund, sensibil şi modest. Unul dintre prietenii săi este directorul Bibliotecii Judeţene ‘Nicolae Milescu Spătarul’ Vaslui, Gelu Bichineţ, care i-a fost coleg de liceu şi care îi acordă acum tot sprijinul să poată dezvălui lumii întregi talentul şi pasiunea pentru artă.
Au învăţat amândoi la Liceul Pedagogic Bârlad şi au fost colegi la echipa de volei a liceului. Împreună au cochetat mai apoi şi cu handbalul la CS Bârlad. Gelu Bichineţ a sesizat încă din liceu o delicateţe aparte care îl caracteriza pe Octav Gălăţianu. El era cel care dădea sugestii în ceea ce priveşte echipamentul ce urma să fie achiziţionat, care spunea ce caractere şi ornamente să fie folosite pe acele echipamente şi care alegea până şi genţile pe care elevii le cumpărau pentru deplasări.
Atunci s-a gândit că este vorba despre o trăsătură venită din profilul pe care el îl urma, fiindcă era la Industrie Uşoară şi toate preocupările sale artistice şi atenţia pentru detalii ar fi putut fi o deformaţie profesională, dar, în timp, a realizat că valenţele artistice ale colegului său nu aveau prea mult de-a face cu profilul la care el învăţa.
‘După 1990, Octav Gălăţianu, ca orice om din România, trebuia să-şi găsească o direcţie pe care să se mişte pentru a trăi. Lucrând mai apoi la Bucureşti, a organizat o expoziţie. Mulţi dintre colegi nu ştiau că el cochetează cu pictura. L-au susţinut să organizeze o expoziţie şi au încercat să-i stimuleze această dorinţă a lui de a picta. Încet, încet, a început să se perfecţioneze, să se documenteze şi să pătrundă cu mai mult curaj în lumea aceasta artistică. Venea, timid, la vernisajele care se organizau la Muzeul Judeţean Vaslui, participa şi la Bârlad la expoziţii care aveau o încărcătură culturală deosebită şi fura de la fiecare eveniment lucrurile care considera el că i-ar fi de folos pentru şlefuirea personalităţii sale. L-am regăsit în Biblioteca Judeţeană Vaslui, consultând lucrări de specialitate. Dorinţa această de autodepăşire, de perfecţionare nu este la îndemâna oricui. Când ai un trai îndestulător, când ai din ce să-ţi duci zilele, când anturajul în care te mişti este unul care îţi dă o stare de confort, mai puţin te interesează să urci valoric pe o anumită scară. Am stat şi m-am gândit apoi la influenţa genetică a acestui individ asupra copiilor. Vrem, nu vrem să recunoaştem, în mare măsură copiii preiau din ceea ce avem noi frumos. Iată că artistul sau omul care cochetează cu arta, Octav Gălăţianu, reuşeşte să transmită unuia dintre copii bucuria de a sta în faţa publicului pe o scenă, în calitate de actor, iar celuilalt, bucuria de a crea starea de bine în sufletul celor cărora le proiectează case. Este arhitect şi am văzut câteva lucrări de excepţie. Are idei frumoase, nobile, vine cu o îmbinare extraordinar de frumoasă între trecut şi prezent. Lucrurile acestea sunt plecate şi din educaţie, dar cred cu toată convingerea că şi din darul nativ pe care l-a avut Octav’, a spus, pentru AGERPRES, directorul Bibliotecii Judeţene Vaslui.
Şi fiindcă prietenii de-o viaţă pot fi tăioşi fără ca nimeni să se supere pe ei, Gelu Bichineţ nu se sfieşte să creadă în adevărul său: acela că Octav a greşit, că ar fi trebuit să fie mai de devreme pictor, să se împlinească artistic încă din tinereţe.
‘Acest om cu o sensibilitate aparte, de o delicateţe ieşită din comun, de o modestie pe care eu nu ştiu cum s-o caracterizez, reuşeşte să se facă plăcut. De regulă, sportivii vorbesc buruienos, iar el este un sportiv de vocaţie, este un polivalent. Nu l-am auzit niciodată înjurând pe teren, nu l-am auzit să aibă idei care să nu ducă la menţinerea armoniei în grup, ori toate acestea dezvăluie o fire artistică. El cochetează şi cu scrisul, este autor de versuri. Mie îmi pare foarte rău că a irosit ceva timp în viaţa lui şi a urmat o facultate care din punctul meu de vedere este seacă, Ştiinţe Economice, când ar fi putut foarte bine să facă Arte Plastice sau Literatură. Nu judecăm noi trecutul unui om şi traseele pe care acesta a apucat. Poate că acest profil pe care l-a urmat a fost extraordinar de bun pentru evadările lui de după muncă, pentru că Octav Gălăţianu, stând cu nasul în cifre ore şi ore, ca orice om, simte nevoia să evadeze. Evadarea aceasta poate i-a ajutat mai mult, fiindcă explozia a fost mult mai mare şi frumuseţea pe care el o dezvăluie este mai încântătoare. Octav, doar din punctul meu de vedere, a greşit, din punctul lui de vedere, cred că nu”, mărturiseşte Gelu Bichineţ.
Şi îşi continuă pledoaria. ”Artistul de după meseria de economist este frumos aşa cum este el. Sportivul de dincolo de economist este nobil prin modul în care se manifestă pe teren. Octav Gălăţianu se mişcă atât de frumos în toate mediile şi reuşeşte, nu forţându-se, să lase o impresie frumoasă şi, dacă se poate, să sudeze, să creeze legături trainice. Puţini ştiu că, în momentele lui de bucurie sau poate de tristeţe, îşi ia chitara în braţe şi cântă la chitară. Ori un om care are atâtea ‘apucături’ frumoase nu poate fi decât un om frumos sufleteşte, iar Octav, prietenul meu, este un om frumos’, încheie Gelu Bichineţ.
