Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, va propune Consiliului Local aprobarea unui împrumut de 179 milioane lei, pentru cofinanţarea unor proiecte europene.
Edilul a precizat că banii ar urma să fie folosiţi pentru implementarea sistemului de management al traficului, realizarea pistelor de biciclete, a Hub-ului pentru tineret, precum şi pentru modernizarea Spitalului de Pneumoftiziologie.
De asemenea, va fi asigurată cofinanţarea pentru modernizarea staţiilor de autobuz şi a creşelor.
‘De la momentul semnării acestor proiecte până astăzi, cofinanţarea a crescut de şase ori, ajungând la sume care nu pot fi suportate de bugetul local’, a justificat primarul USR al municipiului Bacău nevoia pentru contractarea acestui împrumut.
Din valoarea totală a creditului, circa 100 milioane lei ar urma să asigure cofinanţarea proiectelor europene, iar restul sumei va fi alocată proiectelor cu finanţare integrală de la bugetul local. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)