Zilele Constanţei vor fi sărbătorite, în perioada 18 – 21 mai, printr-un maraton de evenimente, de la piese de teatru la concerte, expoziţii, întreceri sportive şi tot felul de alte activităţi interesante, a informat marţi administraţia locală.
Potrivit municipalităţii, sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai), patronii spirituali ai Constanţei, reprezintă o ocazie specială de a celebra istoria şi cultura oraşului.
‘Evenimentele organizate de Primăria Constanţa adună la un loc întreaga comunitate – locuitori şi turişti de toate vârstele – pentru a se bucura împreună de frumuseţea şi spiritul unic al oraşului’, se arată într-un comunicat de presă transmis de administraţia locală.
Conform sursei citate, de dimineaţă până spre miezul nopţii, Constanţa ‘va vibra’. Piaţa Ovidiu va găzdui super concerte susţinute de Grasu XXL, Puya, Killa Fonic, Inna, Mario Fresh, dar şi Direcţia 5, Iris – Cristi Minculescu, Valter şi Boro, Mircea Baniciu. În Parcul Farului, de asemenea, vor urca pe scenă şi vor încânta publicul artişti precum Corina Chiriac, Monica Anghel, Mahala Rai Banda şi mulţi alţii.
În afară de concerte, la Zilele Constanţei vor avea loc şi numeroase expoziţii, competiţii sportive, piese de teatru în aer liber, iar spectacolul de drone cu care se va încheia maratonul de evenimente, în seara de 21 mai, va fi unul memorabil.