Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită la Bucureşti miercuri, începând cu ora 10,00, printr-o ceremonie care va avea loc la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în faţa Universităţii Naţionale de Apărare, în prezenţa secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Eduard Bachide, anunţă MApN.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori vor avea loc, de asemenea, în colaborare cu autorităţile locale, în municipiile reşedinţă de judeţ şi localităţile din ţară unde sunt monumente dedicate evenimentului.
Proclamarea independenţei de stat a reprezentat încununarea eforturilor politice şi diplomatice întreprinse în acei ani pentru emanciparea României de sub suzeranitatea otomană.
La 10 mai 1877, moţiunea adoptată de Adunarea Deputaţilor şi Senat a devenit lege prin promulgarea ei de domnitorul Carol I, consfinţind în mod oficial apariţia noului stat independent. Independenţa astfel proclamată a fost consacrată şi apărată pe câmpul de luptă, prin eroismul şi sacrificiile armatei române care, în perioada aprilie 1877 – februarie 1878, a contribuit decisiv la războiul purtat împotriva Imperiului Otoman.
Prin semnarea Tratatului de la Berlin, în iulie 1878, independenţa de stat a României a fost recunoscută oficial, consolidând astfel drumul spre făurirea şi desăvârşirea statului unitar român şi evoluţia spre modernizare a ţării noastre, arată MApN.