Ziariștii de la Digi24 prezenți la protestul de azi din fața Parlamentului au fost apostrofați de cei prezenți, scrie r3media.ro.
Într-o filmare publicată pe Youtube, se vede cum o reporteriță și un cameraman sunt criticați dur de protestatari.
Li se spune, printre altele, că „Ați luat bani de la sistem (arătând cu degetul către Parlament – n.r.) și le țineți partea. Sunteți pro-sistem tot timpul. Fiți corecți, fiți imparțiali, că asta este datoria presei”.
Un alt participant spune: „Ei nu sunt presă, ei sunt mercenari”.
Altul: „Când ieșea rezistul era altfel..” (aluzie la protestele organizate sub hashtag-ul #rezist).
Aceeași soartă au avut-o și cei de la Antena 3. Aceștia au fost huiduiți la scenă deschisă de manifestanți, strigându-le „Mincinoșii”.
Articolul Protestatarii, către cei de la postul Digi 24 care transmiteau din faţa Parlamentului: Voi nu sunteţi presă, sunteţi mercenari plătiţi; luaţi bani de la sistem ca să-l slujiţi, când ieşeau #reziştii spuneaţi că este foarte bine, de noi spuneţi că e miting neautorizat apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro