Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca organizează Festivalul Produsului Tradiţional, unde, printre produsele prezentate de studenţi se numără palaneţ cu brânză de Mociu, sarmale cu păsat de Vama Oaş, tochitură moldovenească sau bere tradiţională din Dorna Candrenilor.
‘Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca vă invită, prin Facultatea de Agricultură, la ediţia a XVI-a a Festivalului Produsului Tradiţional, susţinut de studenţii din anul IV de la Ingineria mediului, în cadrul cursului de Controlul şi Certificarea Produselor, coordonat de Conf. dr. Avram Fiţiu. Evenimentul va avea loc în data de 15 mai 2023, între orele 10,00 – 17,00, la Centrul de Cercetare pentru Biodiversitate, din campusul USAMV Cluj-Napoca’, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de instituţia de învăţământ superior.
Potrivit sursei citate, studenţii vor prezenta reţete de produse tradiţionale din judeţele din care provin, inclusiv caietele de sarcini ale reţetelor, care vor fi jurizate de profesori, alături de specialişti în gastronomie şi tradiţii populare.
‘Evenimentul nostru a devenit tradiţional şi, împreună cu studenţii, readucem în atenţie şi spre degustare reţetele locale ale bucătăriei româneşti, reţete care sunt culese chiar de către studenţi. Ei dobândesc astfel mai multe competenţe: certificare şi control de ferme şi gospodării ecologice; elaborare caiete de sarcini pentru produse agricole/alimentare tradiţionale; elaborare proceduri de certificare produse montane; certificare locală şi etică a produselor; elaborare caiete de sarcini pentru produse DOP (Denumire de Origine Protejată), IGP (Indicaţie de Protecţie Geografică) şi TSG (Specialitate Garantată), prin desfăşurarea unei activităţi practice în localitatea de origine a familiei. Obiectivul acestei activităţi pedagogice vizează scoaterea din uitare a gastronomiei tradiţionale ţărăneşti, dar şi formarea unui absolvent USAMV Cluj-Napoca ca specialist în construcţia de demersuri de marketing agricultural’, declară conf. dr. Avram Fiţiu.
Vor fi prezentate spre jurizare şi degustare următoarele reţete tradiţionale: cozonac cu nucă de Apahida, palaneţ cu brânză de Mociu, pască tradiţională de Chiuza, pătură cu brânză de Berindu, sarmale de Recea Cristur, scrob de Mărişel, pâine cu maia de Feleacu, vărzar de Rediu, palaneţ de Mociu, varză a la Cluj (toate din judeţul Cluj), tochitură moldovenească de Piatra Neamţ, bere tradiţională din Dorna Candrenilor (judeţul Neamţ), plăcintă poale-n brâu de Bucovina, cozonac cu nucă din Bucovina (judeţul Suceava), gogoşi şi scoruşe de Luduş (judeţul Mureş), sarmale cu păsat de Vama Oaş (judeţul Satu Mare) şi pancove de Cerneşti (judeţul Maramureş).