Modernizarea managementului public prin transformarea digitală a serviciilor publice reprezintă un concept nou pentru toate administraţiile locale, este concluzia dezbaterii organizate, vineri, de Comisia pentru comunicaţii a Senatului.
‘Oraşele şi regiunile din întreaga lume apelează la inovaţiile tehnologice pentru a gestiona provocările datorate urbanizării şi pentru a ţine pasul cu evoluţia economică şi socială, multe oraşe începând deja propriile călătorii de transformare digitală, pe măsură ce înţeleg potenţialul vast şi varietatea de oportunităţi create de tehnologiile digitale, în special în scopul facilitării interacţiunii dintre oameni, instituţii şi evenimente’, a afirmat preşedintele Comisiei pentru comunicaţii a Senatului, Marius Humelnicu, la dezbaterea intitulată ‘Transformarea digitală a serviciilor publice locale la nivel european – Oportunităţi şi perspective’.
Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, vineri, AGERPRES, reprezentanţi ai asociaţiilor administratorilor publici din Europa, city-manageri, mediului academic, ai camerelor de comerţ, experţi din diferite ţări au evidenţiat că pentru digitalizarea sectorului public din România, politica publică pentru perioada 2021-2030, aceasta trebuie să furnizeze un mecanism de monitorizare, evaluare şi ajustare periodică, dacă este necesar, şi un instrument de sprijin pentru programare şi negociere.
Priorităţile identificate privind digitalizarea interacţiunii administraţiei publice locale cu cetăţenii vizează funcţionarea internă a autorităţilor publice prin optimizarea şi simplificarea proceselor din cadrul acestora, existente în cadrul autorităţilor, operaţiunile legate de servicii publice locale oferite cetăţenilor: colectarea gunoaielor şi a deşeurilor, iluminatul inteligent, parcarea inteligentă, dezvoltarea şcolilor digitale, implementarea conceptului ‘smart village’ pentru dezvoltarea satului românesc, transparenţa şi accesul facil la informaţii de interes public, stabilirea unui set de principii şi reguli cu privire la identificarea electronică a cetăţenilor.