AcasăStiri generaleSuceava: Incendiu la un centru de recreere din Rădăuţi

Suceava: Incendiu la un centru de recreere din Rădăuţi

Un centru de recreere din municipiul Rădăuţi, cu piscină acoperită şi saună, a fost grav afectat de un incendiu izbucnit din zona unui sistem de încălzire, a informat, duminică, ISU Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt Alin Găleată, incendiul a fost anunţat sâmbătă seara, iar pompierii militari de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi cu un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la interior, cu degajări foarte mari de fum şi gaze toxice, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie.

În momentul izbucnirii incendiului, programul cu publicul se încheiase, astfel încât în clădire nu se aflau clienţi, dar nici personal.

Au ars mai multe bunuri materiale din interior şi, din cauza fumului şi a temperaturii ridicate, s-au degradat pereţii şi tavanul clădirii.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de materialele combustibile amplasate necorespunzător faţă de sistemul de încălzire din saună.

ISU Suceava a stabilit că incendiul de la centrul de recreere din Rădăuţi a pornit din zona sistemului de încălzire a saunei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks