âştigătorii celei de-a 27-a ediţii a Olimpiadei de Limba rusă maternă şi a celei de-a 19-a ediţii a Olimpiadei de Limba croată maternă au fost premiaţi, duminică, la Botoşani, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Cinema Unirea.
Competiţiile găzduite de municipiul Botoşani s-au desfăşurat sâmbătă, la ele participând 64 de elevi. La Olimpiada de Limba rusă maternă au concurat 48 de elevi din clasele VII – XII, proveniţi din judeţele Brăila, Botoşani, Iaşi, Constanţa, Suceava, Tulcea şi municipiul Bucureşti, iar la cea de Limbă croată maternă un număr de 16 elevi din clasele VII – XII din judeţul Caraş-Severin.
‘Au fost multe emoţii, dar, acum, cu siguranţă, toată lumea este fericită, pentru că rezultatele sunt foarte frumoase. Copiii au arătat că sunt talentaţi, au avut creativitate, inspiraţie, originalitate. Ministerul Educaţiei susţine olimpiadele pentru elevii care învaţă în limba maternă. Totul stă în puterea lor, să arate că vor să înveţe’, a declarat Livia Neculai, reprezentantă a Ministerului Educaţiei.
‘Totul a fost pozitiv aici şi, spre bucuria noastră, observăm acest progres şi mai ales interesul constant, dacă nu chiar crescând, al copiilor pentru aceasta limbă, ţinând seama şi de contextul care nu este tocmai favorabil, nu oferă tihna sufletească pentru studiu şi pentru alte activităţi educative’, a afirmat preşedintele Comisiei de examinare la Olimpiada de Limba rusă, Leonte Ivanov, profesor universitar la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi.
‘Limba maternă este importantă, în primul rând pentru că este prima limbă pe care copilul o aduce acasă şi primele cuvinte pe care el le pronunţă. Prin păstrarea limbii materne se păstrează tradiţiile, cultura şi identitatea. Este modul de a se duce peste generaţii tot ce am moştenit de la strămoşii noştri. Această olimpiadă trezeşte spiritul competitiv şi le dă un impuls pentru a învăţa cu mai multă dăruire, mai multă pasiune limba maternă’, a spus, la rândul său, Alina Miştoiu, director al Liceului Teoretic Bilingv Româno-Croat Caraşova şi membru în comisia de examinare.
Câştigătorii Olimpiadei de Limba rusă sunt: Yelizaveta Boklach din Brăila (clasa a VII-a), Anamaria Ignat din Sarichioi, judeţul Tulcea (clasa a VIII-a), Taisia Haralambie din Tulcea (clasa a IX-a), Maria Sabrina Stadniţchi din Bucureşti (clasa a X-a), Vladimir Ivanov din Botoşani (clasa a XI-a) şi Alexandru Alistarh din Hârşova, judeţul Constanţa (clasa a XII-a).
La Olimpiada de Limba croată maternă primul loc a fost ocupat de Iadranca Anca Filca din Caraşova (clasa a VII-a), Alessia Petra Stoica din Caraşova (clasa a VIII-a), Patricia Beatrice Filca din Lupac (clasa a VIII-a), Mateja Turkalj din Caraşova (clasa a XI-a) şi Luka Mihai Filca din Caraşova (clasa a XII-a).
Fiecare elev care s-a clasat pe prima poziţie a primit din partea Ministerului Educaţiei un premiu de 1.000 de lei.