Ultimele zboruri ale aeronavelor MiG-21 LanceR vor avea loc luni, Ministerul Apărării organizând cu această ocazie şi o ceremonie de retragere.
Aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române vor fi scoase din serviciu în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 18 mai 2022, pentru aprobarea Memorandumului privind ‘Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR şi tranziţia accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române’.
Astfel, luni, începând cu ora 11,00, se vor desfăşura simultan ceremonii în Baza 71 Aeriană ‘General Emanoil Ionescu’ Câmpia Turzii şi în Baza 86 Aeriană ‘Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă’ Borcea, care se vor finaliza cu decolarea ultimelor aeronave MiG-21 LanceR aflate în exploatare către Baza 95 Aeriană ‘Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu’ Bacău, unde vor fi retrase din serviciu.
Începând cu ora 12,00, Baza 95 Aeriană ‘Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu’ din Bacău îşi deschide porţile pentru toţi pasionaţii de aviaţie. Intrarea este liberă, iar publicul va putea urmări sosirea, trecerea la verticala aeroportului şi aterizarea aeronavelor MiG-21 LanceR decolate de la celelalte două baze aeriene şi va putea vizita muzeul unităţii.
‘Forţele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă permanent Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced – Air Policing), sub comandă NATO. De asemenea, sistemele de apărare aeriană cu baza la sol vor continua să execute misiunile de Poliţie Aeriană sub comandă naţională, precum şi în cadrul Sistemului NATO Integrat de Apărare Aeriană şi Împotriva Rachetelor (NATO Integrated Air and Missile Defence System)’, a informat zilele trecute Ministerul Apărării.