AcasăPoliticaMarius Budăi a ajuns la Bruxelles, pentru negocieri cu oficialii Comisiei Europene...

Marius Budăi a ajuns la Bruxelles, pentru negocieri cu oficialii Comisiei Europene pe tema reformării sistemului de pensii din România

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a ajuns, luni, la Bruxelles, unde vor începe negocierile cu oficialii Comisiei Europene pe tema reformării sistemului de pensii din România, în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

El a declarat, pentru AGERPRES, că discuţiile, care vor viza şi pensiile speciale, vor avea loc în baza ultimului raport întocmit de specialiştii de la Banca Mondială.

„Va fi o primă discuţie pe sistemul de pensii după ce s-a primit raportul de la Banca Mondială pe amendamentele aprobate de Senat. Sunt discuţii obişnuite şi permanente. Nu se va stabili acum nimic. Nu vii de la o primă întâlnire cu răspunsuri”, a afirmat Budăi.

La rândul său, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a precizat că întâlnirea cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va avea loc marţi.

„Mâine avem întâlnirea cu Comisia Europeană pentru ceea ce înseamnă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, atât pentru cererea de plată numărul II, cât şi pentru cererea de plată numărul III, în special pentru componenta de lege privind pensiile speciale şi de lege privind guvernanţa corporaţiilor de stat. Astăzi, întâlnirea este pe Politica de Coeziune, după-masă, pentru a lămuri problemele legate de continuarea proiectelor de investiţii din vechea perioadă de programare – noua perioadă de programare. Deci, mâine, de la ora 16:00, vom şti mult mai multe. Aşa cum am precizat de fiecare dată, pentru cererea de plată numărul II, într-adevăr, avem această problemă cu cele două jaloane care ţin de domeniul energiei, pentru care noi am făcut dovada că jalonul este îndeplinit, însă, din punct de vedere procedural, constatările autorităţii de audit sunt încă în subiect de dezbatere cu Comisia Europeană şi vom vedea mâine ce informaţii suplimentare vom avea”, a spus Marcel Boloş, la Digi 24.

Sursa: AGERPRES

Articolul Marius Budăi a ajuns la Bruxelles, pentru negocieri cu oficialii Comisiei Europene pe tema reformării sistemului de pensii din România apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks