Peste 500 de persoane vor beneficia de testări gratuite pentru hepatita B şi C în cadrul unei campanii a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, derulată în judeţele Braşov, Argeş, Cluj şi Giurgiu cu ocazia Săptămânii Europene a Testării.
APAH-RO face apel la măsuri concrete pentru pacienţii cu hepatite pe tot traseul îngrijirii: campanii de testare şi prevenţie susţinute constant de autorităţi, simplificarea procedurilor de acces la tratamente, inclusiv pentru pacienţii neasiguraţi, acces constant şi predictibil la tratament pentru toate tipurile de hepatite.
‘Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) anunţă organizarea mai multor campanii gratuite de testare pentru depistarea persoanelor infectate cu virusul hepatitic B sau C. Acţiunile fac parte din Săptămâna Europeană a Testării şi se vor desfăşura în perioada 17 – 31 mai în judeţele Braşov, Argeş, Cluj şi Giurgiu’, se arată într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.
Săptămâna Europeană a Testării este o campanie care încurajează eforturile de testare şi promovează conştientizarea cu privire la beneficiile testării precoce pentru hepatită.
‘Ne bucurăm să luăm parte din nou la această iniţiativă europeană de mare succes care a pornit acum 10 ani ca un eveniment anual, iar astăzi se poate lăuda cu două campanii în perioada primăverii şi toamnei. Obiectivul nostru actual este de a face mai multe testări în cadrul grupurilor vulnerabile şi în zonele în care trăiesc comunităţi defavorizate. Ne ducem în acele comunităţi şi regiuni care nu au fost acoperite de campaniile de testare de până acum sau care se află în curs de finalizare. Campaniile de testare şi prevenţie trebuie să devină o normalitate, susţinute constant de autorităţi’, a declarat Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.
Potrivit asociaţiei, fiecare pacient depistat trebuie să aibă acces la tratament în cel mai scurt timp posibil, pentru că numai astfel România va reuşi să atingă obiectivul OMS de eliminare a hepatitelor virale până în 2030.
APAH-RO face apel la soluţionarea problemei pacienţilor neasiguraţi infectaţi care nu beneficiază de tratament gratuit pentru că legea votată anul trecut încă nu are norme de aplicare. O altă problemă ridicată de asociaţie priveşte accesul la terapia antivirală indicată de medic fără a exista niciun fel de pauze.
‘Programele de tratament, cum este cel dedicat hepatitei C, care şi-a demonstrat succesul, trebuie simplificat în beneficiul medicilor şi pacienţilor, astfel încât procesul de iniţiere şi de decontare a tratamentului să fie uşor gestionabil de medici. De asemenea, bolnavii din România ar trebui să beneficieze de ultimele terapii inovatoare în toate formele de hepatite virale, aşa cum se întâmplă în alte ţări ale UE’, se subliniază în comunicat.
Conform unui sondaj de opinie realizat de APAH-RO în rândul pacienţilor cu diverse afecţiuni hepatice, peste 36% dintre aceştia au fost nevoiţi să îşi amâne începerea tratamentului antiviral, chiar dacă au avut recomandare de la medic, din cauza absenţei terapiei specifice sau pentru că nu era compensată integral în termen util.
Cei mai mulţi pacienţi au beneficiat de tratament antiviral pentru hepatita C, peste 38%, un procent de 20% pentru hepatita B şi 7% pentru coinfecţia B plus Delta.
Asociaţia arată că 80% dintre cei care au răspuns au declarat că nu ştiau nimic despre hepatitele virale înainte de a afla că sunt infectaţi. În privinţa interacţiunii cu medicul de familie, 30% îl frecventează lunar, peste 28% merg trimestrial, în timp ce în jur de 24% ajung foarte rar.