AcasăStiri generaleDolj: Două persoane, printre care un medic, reţinute pentru luare de mită...

Dolj: Două persoane, printre care un medic, reţinute pentru luare de mită într-un dosar de pensionare

Două persoane, printre care un medic, au fost reţinute de ofiţerii DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, după ce au fost prinse în flagrant în timp ce primeau fiecare câte 1.000 de euro pentru a facilita avizarea dosarului de pensionare a persoanei care i-a denunţat.

Potrivit DGA, în data 15 mai, primul inculpat în cauză a pretins şi primit de la un martor denunţător suma de 1.000 de euro, pentru a interveni prin intermediul unei persoane (personal medical), la angajaţi cu funcţii de decizie din cadrul unui spital din municipiul Craiova, prevalându-se de o presupusă influenţă pe lângă aceştia, în scopul facilitării pensionării medicale a martorului denunţător.

‘La data de 16 mai 2023, inculpatul în cauză, cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost reţinut pe o durată de 24 ore, iar în cursul aceleiaşi zile a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, medicul primar care urma să avizeze dosarul de încadrare în vederea pensionării faţă de care inculpatul în cauză susţinea că ar avea influenţă, a primit de la acelaşi martor denunţător suma de 1.000 de euro. Banii au fost oferiţi în legătură cu îndeplinirea unui act care intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului de pensionare medicală a martorului denunţător, medicul fiind preşedintele Comisiei de Evaluare a Capacităţii de Muncă din cadrul unităţii medicale respective’, afirmă reprezentanţii DGA într-un comunicat de presă.

De asemenea, medicul respectiv este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, el fiind reţinut pe o durată de 24 ore. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks