Proiectul ‘ACUM – AICI – ACOLO’ / ‘NOW HERE THERE’ va reprezenta România la cea de a XVIII-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Arhitectură de la Veneţia, fiind expus atât în Pavilionul naţional din cadrul Giardini di Castello, cât şi în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Ministerului Culturii.
Potrivit unui comunicat al ICR, transmis miercuri AGERPRES, Bienala se va desfăşura în perioada 20 mai – 26 noiembrie 2023, în mai multe spaţii din oraşul italian.
‘Institutul Cultural Român acordă o atenţie deosebită participării României la această prestigioasă manifestare, cu atât mai mult cu cât, în acest an, aniversăm 85 de ani de la inaugurarea oficială a Pavilionului României din spaţiul Bienalei, Giardini della Biennale. Atunci, în 1938, cu ocazia celei de a XXI-a ediţii a Bienalei de Artă de la Veneţia, organizatorul şi comisarul primei expoziţii româneşti în Pavilion a fost nimeni altul decât Nicolae Iorga, cel care se îngrijise, prin demersuri personale, de cesionarea terenului pentru statul român şi de construirea Pavilionului României. Suntem onoraţi de faptul că Noua Galerie a reprezentanţei noastre de la Veneţia găzduieşte o componentă a proiectului câştigător, instalaţia Grădina Instantanee, pe care Institutul Cultural Român o sprijină şi din perspectivă financiară’, a declarat Liviu Jicman, preşedintele ICR, citat în comunicat.
Circumscris temei ediţiei de anul acesta a Bienalei, ‘Laboratorul viitorului/ The Laboratory of the Future’, aleasă de curatoarea Lesley Lokko, proiectul ‘ACUM – AICI – ACOLO’ / ‘NOW HERE THERE’ a fost desemnat câştigător al concursului naţional organizat de ICR, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Uniunea Arhitecţilor din România. Printre partenerii proiectului se numără Muzeul Naţional Tehnic din Bucureşti şi Banca de Resurse Genetice Vegetale din Suceava.
‘Proiectul ‘NOW HERE THERE’ reprezintă o invitaţie la explorarea unui viitor posibil, în care inovaţia şi colaborarea interdisciplinară joacă un rol cheie în găsirea de soluţii la problemele globale cu care se confruntă omenirea. Ne-am dorit să creăm un spaţiu în care vizitatorii să poată interacţiona cu idei şi inovaţii din domeniul arhitecturii şi nu numai şi să se gândească la modul în care putem construi un viitor mai verde, mai durabil şi echitabil pentru toţi. Această expoziţie ne îndeamnă să fim activi în transformarea viitorului şi să ne implicăm în schimbarea de mentalitate necesară pentru a face această transformare posibilă. Împreună putem crea un viitor în care totul contează, totul este conectat şi totul este incluziv’, a declarat dr. Emil Ivănescu, arhitect, curator, conform comunicatului.
Pavilionul României la Bienala Internaţională de Arhitectură de la Veneţia va fi un generator de idei, aducând în prim-plan călătoria de creaţie a inovaţiilor sau invenţiilor născute ca urmare a colaborării interdisciplinare, devenind un spaţiu menit să genereze dialog, întrebări şi răspunsuri traduse în idei pentru un viitor incluziv şi durabil, pentru societate şi mediu. Ideile şi obiectele prezentate vor fi ingredientele unui dialog despre viitor, arată ICR.
Vizitatorii vor putea explora în mod interactiv patru domenii de cercetare: Inovaţii şi Invenţii Tehnice Româneşti, Pedagogii Laterale, Grădina Instantanee/Banca Genetică de Seminţe şi Instalaţia Co-Future Thinking ca activator de idei, toate reprezentând o modalitate de educaţie prin cercetare, inovare şi activare socială, căutând soluţii noi pentru a răspunde unui viitor centrat pe oameni şi pe context.
Bienala de la Veneţia este unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale internaţionale dedicate expresiei artistice în domeniile artelor vizuale, arhitecturii, muzicii, teatrului, dansului şi cinematografiei. Fiecare ediţie oferă un mix de proiecte artistice reprezentative din fiecare ţară participantă. Participarea României la Bienala de la Veneţia ilustrează un dialog cultural cu lumea artei contemporane internaţionale, iniţiat cu peste 100 de ani în urmă, când a fost prezentă pentru prima dată la acest eveniment.
În cadrul celei de a XVIII-a ediţii a Bienalei Internaţionale de Arhitectură de la Veneţia, desfăşurată între 20 mai şi 26 noiembrie 2023, vor fi organizate 64 de pavilioane naţionale (27 în Padiglioni ai Giardini, 22 la all’Arsenale şi 14 în centrul istoric al Veneţiei).