Jandarmeria Bucureşti a aplicat 117 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 118.500 de lei, în urma protestului AUR din zona Palatului Parlamentului, din data de 10 mai.
Faţă de sancţiunile anunţate anterior, instituţia a anunţat, miercuri, că au fost aplicate încă 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 38.000 de lei.
‘A fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală privind săvârşirea faptei de tulburare a ordinii publice şi aplicate 117 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 118.500 de lei’, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).
În cazul agresării lui Ludovic Orban, au fost identificaţi patru contravenienţi, fiind aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
‘În cazul celui de-al doilea parlamentar, au fost identificaţi patru contravenienţi, pentru aceştia fiind aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.500 lei, în conformitate cu prevederile Legii 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare’, arată sursa citată.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea altor persoane care au săvârşit abateri de la cadrul legal în vigoare.