Fenomenul traficului de persoane, în special al traficului de copii, este în creştere, iar combaterea lui trebuie să reprezinte o prioritate, a fost concluzia conferinţei pe această temă organizată joi de Asociaţia Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului, în parteneriat cu Asociaţia Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina.
Ministerul Familiei are ca prioritate combaterea fenomenului, a declarat ministrul Gabriela Firea, care a subliniat că acest lucru a fost demonstrat prin iniţierea proiectului de lege privind prevenirea separării copilului de familie, care a fost adoptat în Parlament şi se află la promulgare.
‘Categoric este prioritatea priorităţilor şi am demonstrat şi cu un proiect de lege pe care îl considerăm în continuare foarte bun şi lucrat împreună cu reprezentanţii societăţii civile, chiar dacă a avut reacţii publice negative prin faptul că un anumit partid politic a distorsionat mesajul legii şi mă refer la legea prevenirii separării copilului de familie, deci ajutorarea familiilor care sunt în risc de sărăcie extremă astfel încât să fie determinate să îşi lase copiii în grija statului şi nicidecum luarea copiilor din familii şi ducerea lor unde? Câtă vreme avem garanţii şi strategia noastră este să dezinstituţionalizăm, să nu mai avem copii în centre de plasament, să nu mai existe acele centre denumite orfelinate, ci copiii să fie îngrijiţi şi crescuţi în familii, iar dacă acest lucru nu se mai poate, doar prin decizia unui judecător, să fie luat spre stat, alături de copiii care sunt duşi la stat de către părinţi’, a explicat Firea, la conferinţa ‘Copiii, victimele traficului de persoane’.
Ea a precizat că în prezent sunt 42.000 de copii în grija statului, prin centre de tip rezidenţial, prin case de tip familial şi asistenţi maternali, menţionând, însă, că sunt şi copii încă în familii care îi neglijează, iar cele mai multe victime sunt fete.
‘Cele mai multe victime ale traficului de persoane provin din familii sărace, din familii pentru care viaţa de zi cu zi devine din ce în ce mai greu de suportat, cu mijloace financiare extrem de reduse şi cu promisiunea de o viaţă mai bună în alt oraş sau în altă ţară, dar, de fapt, când ajung acolo se întâmplă altceva. (…) Cele mai multe sunt adolescente cărora li se prezintă în faţă un miraj că vor avea o viaţă frumoasă, o viaţă bună într-un oraş mai mare, dacă sunt din mediul rural, sau într-o altă ţară, dar când ajung acolo nu învaţă o profesie, nu au un job, nu-şi întemeiază o familie, ci sunt duse în nişte apartamente câte 20 – 30 la grămadă şi exploatate sexual sau li se pierde urma’, a completat Firea.
Potrivit acesteia, sunt cel puţin două tipuri de abuzuri şi două categorii de persoane: victimele violenţei domestice şi victimele traficului de persoane.
‘Avem, pe de o parte, victimele violenţei domestice care sunt în grija Ministerului Familiei (…) şi avem în fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti locuinţe protejate care funcţionează bine, dar, din păcate, din motive le-aş pune sociale şi culturale, nu toate victimele apelează la noi pentru că le este teamă, le este ruşine, nu au încredere, se gândesc că poate acea locuinţă protejată se va afla despre ea, unde se află, pe ce stradă, în ce localitate şi vor urma alte şi alte abuzuri’, a explicat ministrul.
Ea a subliniat că, în ultimii opt ani, în România au murit aproape 500 de femei în urma violenţei domestice, arătând că este un fenomen foarte grav, iar cei care suferă direct sunt copiii şi devin victime ale traficului de persoane.
‘Aşa cum am elaborat strategia pentru combaterea violenţei domestice şi am lucrat-o doar cu societatea civilă, aşa cum am elaborat strategia pentru tineri doar împreună cu societatea civilă şi ministerele de linie, aşa ne dorim şi acum să combatem eficient, nu doar declarativ, acest fenomen care este în creştere al traficului de persoane, în special al traficului de copii. (…) Sunt şi pentru o înăsprire a pedepselor, pentru că, atâta vreme nu există coerciţie, nu cred că avem rezultate’, a adăugat ministrul.
Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Laura Vicol, a susţinut că traficul de persoane a avut în România un ‘impact devastator’ şi este ruşinos că ţara noastră ocupă un loc fruntaş din acest punct de vedere.
‘Este inuman să vedem copii care sunt forţaţi să muncească de la vârste fragede, să cerşească, să fie exploataţi sexual, să fie traficaţi. Sunt necesare sancţiuni mai mari pentru descurajarea acestor comportamente. Este adevărat că şi prevenţia este foarte importantă, este adevărat că societatea trebuie să fie pregătită şi să înveţe ceea ce este bine şi ceea ce nu este bine, dar numai un regim sancţionator aspru îi va opri pe aceşti monştri, pentru că sunt monştri, din punctul meu de vedere, nu sunt oameni. Trebuie să fii monstru ca să ai asemenea deviaţii, trebuie să fii monstru să poţi să îţi baţi joc de un copil, indiferent în ce formă şi aici nu mă refer numai la trafic de persoane, mă refer la absolut orice formă care poate aduce suferinţa unui copil. (…) Trebuie să ne asumăm o responsabilitate comună politicieni, instituţii, societate civilă pentru a îmbunătăţi toate aceste mecanisme, care să îndepărteze România de statutul ruşinos pe care îl avem, cu cel mai mare număr de copii traficaţi’, a adăugat Vicol.
Ea a menţionat că a susţinut şi semnat mai multe iniţiative legislative în acest sens.
Şi deputatul REPER Simina Tulbure a atras atenţia asupra numărului mare de victime ale traficului de persoane.
‘Din păcate, avem foarte multe victime ale traficului de persoane. Bineînţeles că putem să facem mult mai multe lucruri şi propunerile legislative sunt de fapt instrumentele cele mai importante pe care le avem noi în momentul de faţă şi trebuie să le utilizăm. Eu întotdeauna de când am devenit parlamentar mi-am propus să lupt pentru drepturile femeilor şi în speţă pentru drepturile copiilor şi, cu siguranţă, împreună, putem să ajungem la un numitor comun’, a transmis ea.
Cerasela Bănică, membru în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a evidenţiat că sunt necesare soluţii în toate domeniile, nu numai legislative, pentru a preveni şi combate acest fenomen.
‘Nu este suficientă doar schimbarea cadrului legislativ. (…) Nu este nevoie doar de îmbunătăţirea cadrului legislativ. Da, este foarte important ce ne-am propus, îmbunătăţirea Codului de procedură penală pentru a asigura o justiţie prietenoasă, dar trebuie să venim cu soluţii în toate domeniile care sunt importante pentru a preveni traficul şi pentru a combate eficient acest fenomen. (…) Din păcate, datele ne arată că România, chiar dacă face eforturi pentru combatere, totuşi rămâne ţara de origine cu numărul cel mai mare de victime care au cetăţenie europeană în spaţiul european. (…) În momentul în care avem astfel de copii traumatizaţi, victimizaţi şi continuăm, din păcate, datorită unor acţiuni sau inacţiuni, rezultatul este că viitorul nostru, al tuturor, este mai negru. Copiii de astăzi reprezintă viitorul nostru’, a afirmat Bănică.
Ea a adăugat că degeaba sunt mărite sancţiunile în încercarea de a reduce fenomenul, dacă nu se asigură, în acelaşi timp, şi protecţie copiilor în sistemul de Justiţie, finanţarea măsurilor de asistenţă.
Izabela Mihalache, reprezentanta Asociaţiei Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO), a afirmat că există un cadru legislativ, dar este nevoie şi de implementare, pentru ca ‘protecţia copiilor să nu fie doar un moto, ci o realitate’.
‘CADO a încercat cumva să lucreze la mai multe niveluri, să aibă o abordare comprehensivă şi inclusivă, prin analizarea situaţiei curente a copiilor ca victime ale traficului în sistemul de justiţie şi, în acelaşi timp, a serviciilor de protecţie şi asistenţă oferită victimelor traficului de minori, dezvoltarea de programe de formare, foarte important, a ofiţerilor de poliţie, magistraţi şi specialişti din domeniul social privind traficul de persoane şi victime minore în cazul procedurilor penale pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor şi abilităţilor de lucru cu victimele minore în vederea diminuării victimizării a copiilor pe parcursul procedurilor penare, dar şi a specialiştilor din DGASPC-uri în oferirea serviciilor de asistenţă şi protecţie a victimelor. Este importanţă conştientizarea tinerilor din licee, dar şi în sistemul de protecţia copilului cu privire la metodele de racolare a victimelor traficului, efectele şi problemele cu care victimele se confruntă în Justiţie’, a indicat ea.
‘Trebuie să nu fie lăsaţi în urmă aceşti copii’, a evidenţiat Mihalache.