Diana Șoșoacă, președintele partidului S.O.S. România și senator de Iași, a transmis detalii despre „atacul antinațional al structurilor europene care atinge cote maxime și apocaliptice, mai ales când sunt luați în vizor copiii. Copiii, folosiți ca și carne de tun, pentru că prin intermediul lor sunt constrânși și conduși părinții”, scrie bzi.ro.
„Părinții, obosiți și îngrijorați pentru ziua de mâine în care nu mai știu dacă vor avea o pâine pe masă, mult prea ocupați cu 2-3 locuri de muncă, lasă în grija statului educația propriilor copii. Și asta se întâmplă în toate statele lumii, nu este o caracteristică a României sau a statelor ex-comuniste.
Atacul concertat asupra copiilor, prin legislații stufoase, greu de înțeles și de coroborat, se dă atât pe plan național, cât, mai ales, pe plan european. Dacă naționalul eșuează, europeanul nu poate, pentru că legislația europeană se instituie prin Directive și Regulamente pe care trădătorii de la conducerea țării, în aproape toate țările europene, le consideră prevalente dreptului național. Cu alte cuvinte, dacă se refuză implementarea legislației adoptate de Parlamentele naționale, intervine obligativitatea Directivei sau Regulamentului European. Dacă conaționalii, angajați ai statului sau reprezentanți ai puterii judecătorești eșuează în a pune în executare hotărârile de preluare a copiilor din sânul familiilor lor, atunci intervin executori judecătorești din afara granițelor țării, care nu au nici un sentiment față de oamenii din acea țară și vor pune în executare hotărâri pe modelul ”Sorina”.
Dacă aceste proceduri măcar mai pot trece prin filtrul justiției, al unui judecător care poate analiza niște probe într-un dosar și mai ai o șansă de scăpare, la nivel mental, cognitiv, nu poți scăpa de ideologia de gen implementată pas cu pas în școli.
Toată legislația care se implementează la acest moment în învățământ, se raportează la educația de gen. Nu mai există noțiunile de bărbat și femeie, există numai gen neutru care poate fi orice, inclusiv animale. Există educație sexuală, implementată de la cele mai fragede vârste, și totul pe filieră a Comisiei Europene și a Parlamentului European. Noțiunile de tată și fiică dispar, lăsând locul ”Părintelui 1” și ”Părintelui 2”. Dacă până acum 25 de ani, homosexualitatea era considerată infracțiune, prin vestitul art. 200 Cod penal, în acest moment e chiar ”cool” și, mai ales, este de preferat ca în conducerile companiilor, partidelor politice, funcții de stat să se regăsească persoane care nu își identifică genul sau persoane care preferă partener de același sex.
Mai mult, copiii sunt încurajați să dezvolte astfel de relații și parteneriate cu același gen, dacă și l-or putea identifica vreodată, se încurajează căsătoriile între persoane de același sex și, mai presus de orice, adopția de către cupluri de același sex.
Dacă până în urmă cu 25-30 de ani, majoritatea covârșitoare a cercetărilor psihologice și clinice, considerau homosexualitatea o boală psihică, o degenerescență biologică, o devianță de la moralitate, dintr-o dată, ne-am trezit că toate aceste studii au fost radiate, profesorii care au scris aceste studii au fost puși la zid, acuzați de discriminare, excluși de sistem, lăsați fără nici un mijloc de existență, unii chiar aruncați în închisoare.
Dreptul la opinie a fost anulat. Dreptul la liberă exprimare, de asemenea. Normal, atât timp cât 35% din funcțiile de conducere la nivel mondial în toate domeniile, sunt deținute de persoane aparținând LGBTIQ. A ajuns ca normalitatea să fie condamnabilă, ești discriminat dacă nu ești din această comunitate, aceștia nerealizând că își atrag oprobiul public și fac exact aceleași greșeli ca cei pe care i-au acuzat că i-au discriminat în trecut.
Homosexualitatea există din cele mai vechi timpuri, dar este o chestiune personală, nu una cu care să defilezi, sexul ar trebui să țină de intimitate, viață personală exclusivă, și nu de politică și discriminări. În fond, ce legătură are viața sexuală, cu aptitudinile unui loc de muncă, cu excepția locului de muncă în care sexul este aptitudinea principală? Dacă nu este vorba de așa ceva, viața sexuală nu interesează pe nimeni. Și nici nu trebuie să fie motiv de abordare a unui loc de muncă, deținere de funcții etc.
Problema care se pune este de ordin moral și ideologic. De aici și până la legalizarea actelor de pedofilie, schimbarea sexului după cum i se năzare unui copil, separarea copilului de familia care nu îi permite educația de gen sau condamnarea la ani grei de închisoare pentru părinții care nu își lasă copiii să se considere orice, numai ce l-a lăsat Dumnezeu să fie, nu, este o cale inacceptabilă.
V-am acceptat atât de mult, că ne-am dezintegrat ca stat. Însă, este ceva peste care nu se poate trece: COPIII. LUAȚI LABELE DE PE COPII! V-o spun din 2020, astfel că a ajuns un motto folosit de toată lumea, mai ales de cei care folosesc copiii în scopuri electorale, care sunt la fel de mizerabili ca și voi, cei care încercați să ne distrugeți mințile copiilor.
Putem tolera multe, dar să pervertiți mințile copiilor noștri, să vă bateți joc de familie și educația timpurie a copiilor noștri, de religia noastră creștin ortodoxă, astfel încât să ajungem o națiune depravată ca multe altele, nu vom permite niciodată. Dacă un matur poate să aleagă ceea ce dorește, având discernământ, deși în privința unora am mari dubii, că tot le fluidizează genul, în privința copiilor familia este cea care decide educația conform tradiției, așa conservatoare cum o avem, creștină, morală și pudică. Pentru că mizeria voastră de educație implementată la nivel mondial, nu mai are cunoștință de cuvântul ”rușine”.
Bolnavilor, satanicilor și demenților din conducerea Europei și a lumii, vă spunem răspicat și în acest război: Pe aici nu se trece!”, a transmis Diana Șoșoacă.
Articolul Senatorul Diana Șoșoacă: Copiii, folosiți ca și carne de tun, pentru că prin intermediul lor sunt constrânși și conduși părinții apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro