Militari aparţinând forţele terestre vor efectua săptămâna aceasta exerciţii în poligonul militar din Sfântu Gheorghe, a anunţat conducerea Batalionului 22 Vânători de Munte ‘Cireşoaia’.
Potrivit sursei citate, exerciţiile încep luni, iar în cadrul acestora se va folosi muniţie de manevră.
‘În perioada 22-26 mai 2023, structuri din cadrul Forţelor Terestre vor desfăşura exerciţii tactice în teren cu trupe şi tehnică. Activităţile vor avea loc în facilităţile de instruire din proximitatea municipiului Sfântu Gheorghe. Pe timpul desfăşurării activităţilor militarii vor folosi muniţie de manevră’, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
În această perioadă, mijloacele tehnice planificate să participe la executarea antrenamentelor vor tranzita judeţele Suceava, Bistriţa Năsăud, Mureş, Harghita şi Covasna.
Atât anul trecut, cât şi anul acesta au avut loc mai multe exerciţii de instrucţie în judeţul Covasna, la care au participat atât trupe terestre şi aeriene din cadrul unor structuri militare ale Ministerului Apărării Naţionale, cât şi trupe NATO.