Municipiul Bistriţa a obţinut peste 11 milioane de lei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru modernizarea a 100 de platforme de colectare a deşeurilor, prin schimbarea sistemului de colectare şi folosirea de noi tehnologii, potrivit unui comunicat de presă postat luni pe site-ul primăriei.
Valoarea totală a proiectului depăşeşte 13 milioane de lei, diferenţa urmând să fie suportată de la bugetul local.
Contractul de finanţare a fost semnat la data de 18 mai, iar proiectul trebuie implementat până la sfârşitul anului 2024.
‘Noua tehnologie de colectare selectivă – punct subteran de colectare a deşeurilor – reprezintă o soluţie tehnică ce respectă toate obligaţiile legale impuse prin lege şi ajută la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei şi sunt urmărite în principal următoarele obiective: eficientizarea spaţiilor de amenajare pentru colectarea deşeurilor; o organizare superioară a serviciului de salubrizare, compatibilă cu necesităţile actuale; limitarea totală a accesului uman şi al animalelor, rozătoarelor, insectelor la deşeuri; reducerea mirosurilor neplăcute prin stoparea vandalizării şi a accesului uman sau animal la deşeurile colectate; eliminarea conectării la canalizare – punctul de colectare subteran este un sistem etanş prin construcţie; reducerea impactului asupra sănătăţii publice; încadrarea în orice peisaj urban şi arhitectural’, se menţionează în comunicat.
Municipalitatea intenţionează să acceseze noi fonduri din PNRR pentru 100 de insule ecologice digitalizate, care să deservească zonele cu blocuri de locuinţe şi care vor permite colectarea deşeurilor pe cinci fracţii, valoarea eligibilă a acestui nou proiect fiind estimată la peste 22 milioane de lei, fără TVA. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)