Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, o întrevedere cu omologul său slovac, Miroslav Wlachovsky, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, transmite MAE.
În acest cadru, a fost subliniată importanţa minorităţii slovace din România şi a comunităţii româneşti din Slovacia în dezvoltarea dialogului bilateral, ministrul slovac exprimând apreciere pentru abordarea României în privinţa protecţiei acordate persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
Întrevederea a prilejuit, de asemenea, un schimb aprofundat de opinii cu privire la aspectele de actualitate de pe agenda europeană, cu accent pe aderarea României la spaţiul Schengen, războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina şi procesul de extindere al UE.
Astfel, Aurescu a prezentat demersurile recente ale autorităţilor române în vederea aderării la spaţiul Schengen şi a mulţumit omologului pentru sprijinul constant şi consistent în acest sens al Republicii Slovace.
Cele două părţi au condamnat ferm conduita Federaţiei Ruse şi au reafirmat importanţa menţinerii unităţii în vederea susţinerii Ucrainei, atât prin intermediul măsurilor concrete de sprijin adoptate la nivel european, cât şi prin măsurile în vederea continuării izolării Rusiei pe plan internaţional şi a tragerii la răspundere a acestui stat, inclusiv prin crearea unui Tribunal special pentru crima de agresiune.
Ministrul român a evocat, totodată, provocările multiple cu care se confruntă Republica Moldova, inclusiv în contextul acţiunilor de destabilizare ale Rusiei, şi a prezentat măsurile adoptate de România în sprijinul autorităţilor pro-europene de la Chişinău, inclusiv cele destinate întăririi rezilienţei şi securităţii acestui stat. S-a referit, de asemenea, la necesitatea listării cât mai rapide a primelor persoane responsabile pentru acţiuni de destabilizare sau care acţionează împotriva ordinii constituţionale a Republicii Moldova, în cadrului noului regim de sancţiuni creat la nivelul UE, la iniţiativa şefului diplomaţiei române, în acest scop.
Bogdan Aurescu a evidenţiat, în acest context, susţinerea fermă a ţării noastre pentru parcursul european al Ucrainei şi Republicii Moldova, dar şi pentru o decizie pozitivă de deschidere a negocierilor de aderare la UE cu cele două state până la finalul anului.