Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Braşov a identificat, anul trecut, 238 de persoane muncind ‘la negru’, numărul total al firmelor sancţionate fiind sensibil mai mare decât al celor depistate cu nereguli în 2021, de 235 comparativ cu 229.
Conform Raportului de activitate pe 2022, prezentat de inspectorul şef al ITM Braşov, Adrian Reit, marţi, în şedinţa Colegiului Prefectural, inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă şi ai Compartimentului Control Muncă Nedeclarată au controlat 2.146 angajatori, fiind sancţionaţi contravenţional 235 dintre aceştia.
În cadrul acestor controale au fost identificate 238 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, un număr 98 dintre acestea fiind femei. Niciuna dintre aceste persoane nu erau tineri cu vârste între 15 şi 18 ani, a menţionat sursa citată.
ITM Braşov a aplicat, anul trecut, pentru munca ‘la negru’ 43 de amenzi, în cuantum total de 1,94 milioane de lei şi 17 avertismente în formă scrisă.
Pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată au fost efectuate 2023 de controale, în urma cărora au fost sancţionaţi 73 angajatori, reprezentând 3% din totalul angajatorilor verificaţi, fiind aplicate în total 87 sancţiuni, şi anume: 52 amenzi contravenţionale în cuantum de 2.440.000 lei şi 35 avertismente scrise.
Din totalul amenzilor aplicate în perioada raportată, 2.440.000 lei s-au aplicat pentru munca nedeclarată şi 616.600 lei pentru săvârşirea altor contravenţii în domeniul relaţiilor de muncă.
Conform raportului citat, pe parcursul anului 2022, au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov un număr de 547 petiţii – 473 repartizate Serviciului Control Relaţii de Muncă, 29 repartizate Compartimentului Control Muncă Nedeclarată şi 45 soluţionate împreună cu Serviciul Control Securitate şi Sănătate în Muncă.
Cele mai multe dintre acestea au reclamat nerespectarea de către angajatori a obligaţiilor privind plata drepturilor salariale, nerespectarea duratei timpului de muncă, nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară. De asemenea, numeroase sesizări au semnalat folosirea la muncă a unor persoane fără întocmirea formelor legale de angajare. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)